Un elev de 19 ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în spate în apropierea unui liceu din Tulcea
Un elev de 19 ani a fost înjunghiat în spate, cu un cuțit, în incinta unui liceu din Tulcea. Incidentul s-a produs în jurul orei 15.30, la Liceul Metalurgic din Tulcea.
Incidentul s-a petrecut în urma unui conflict între 10 băieți, ce a avut loc în apropierea liceului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Tulcea, Daniela Condrea, a avut loc o altercaţie pe terenul de fotbal al liceului, în urma căreia un elev de 19 ani a fost înjunghiat cu un cuţit.
Elevul a fost transportat la spital cu o plagă toracică, medicii urmând să-l stabilizeze. Reprezentantul Serviciului Judeţean de Ambulanţă a precizat că tânărul este în stare stabilă, fiind în afara pericolului.
Cazul din Tulcea are loc la nici o săptămână după ce un alt elev, din Târgovişte, a fost înjunghiat mortal în drum spre şcoală.