Din spusele prietenilor săi, înainte de a face alegerea greșită de a-și pune capăt zilelor, omul fusese la un local dar nu consumase alcool. Bărbatul este căsătorit şi are o fetiţă de doar câteva luni.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
Un adevărat miracol, sinucigașul a supraviețuit
În ciuda impactului violent, bărbatul a supravieţuit; acesta se află însă, în comă, la spital.
„Un bărbat, în vârstă de 27 de ani, a condus un autoturism pe strada Smârdan din municipiul Lugoj, înspre strada Vicențiu Babeș, iar la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată a intrat în coliziune cu un tren de marfă, condus de un bărbat de 57 de ani, care circula pe ruta Arad – Brad.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto.
Mecanicul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, acesta fiind condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier”, se arată în comunicatul Poliţiei.