Un turist s-a înecat în mare, la Eforie Nord. Alte cinci persoane au fost salvate în ultimul moment

Publicat: 25 08. 2014, 18:41
Foto: cugetliber.ro

Un turist de 64 de ani s-a înecat în mare, luni, în staţiunea Eforie Nord.

Bărbatul din București, care venise pentru câteva zile la mare, a intrat în apă în zona unei porțiuni de plajă neamenajată, în zona Taberei Luminița din staţiune, la o distanță de 30 de metri de mal.

La un moment dat, bărbatul a fost luat de curenți, el fiind adus la țărm de turiștii aflați în zonă.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță care l-a resuscitat pe bărbat timp de 40 de minute, însă fără nicun rezultat.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost dus la morgă pentru necropsie.

Alte alte cinci persoane care s-au aventurat în larg au fost salvate în ultimul moment, acestea având nevoie de îngrijiri medicale, informează Mediafax.Dintre cele cinci cazuri, patru persoane au fost în stare mai gravă, având nevoie să fie internate în spital.