Vaslui: O fetiță de 8 ani a fost preluată de autorități după ce ar fi fost vândută de părinți pentru cerșetorie

Publicat: 17 03. 2014, 17:42
Foto: pressalert.ro

O fetiță de 8 ani din Bârlad a ajuns în regim de urgență într-un centru specializat pentru copii abuzaţi şi exploataţi, după ce a fost recuperată de la o familie din judeţul Constanţa, căreia părinţii i-o vânduseră cu 3.500 de lei pentru a fi scoasă la cerşit, informează Mediafax.

Reprezentanții Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, împreună cu poliţiştii, au intervenit în acest caz în urma unei sesizări conform căreia fetiţa nu se mai află la locuinţa părinţilor din municipiul Bârlad.

„În urma verificărilor, am aflat că fata a fost vândută în schimbul unei sume de bani unei familii din Constanţa unde, de altfel, a şi fost identificată. Minora a fost preluată într-un centru specializat pentru copilul abuzat din judeţul Vaslui, unde este securizată şi beneficiază de un program de consiliere. Cum era şi firesc, a fost sesizată şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism”, a declarat şeful Centrului de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat, Ionel Brătianu. 

În acest caz, poliţiştii şi procurorii de la crimă organizată au declanşat o anchetă pentru trafic de minori.

„Părinţii recunosc că şi-au vândut copilul pentru a fi trimis la cerşit, susţinând că aşa este tradiţia lor ţigănească, ca fetele să fie încredinţate către familia viitorului ginere încă de la vârsta de 5-6 ani. Desfăşurăm în continuare cercetări în acest caz, sub coordonarea procurorului DIICOT, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori”, a precizat şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, Doru Laşcu.

Reprezentanţii DGASPC Vaslui vor începe procedurile şi pentru decăderea părinţilor fetiţei din drepturile părinteşti.