Vechiul Testament nu a fost scris de Moise. Cine sunt, de fapt, autorii din spatele celor mai vechi texte ale Bibliei

Publicat: 31 03. 2026, 12:31
sursă foto: pexels

Vechiul Testament este rezultatul a milioane de ani de scriere și redactare. Deși tradiția îl indică pe Moise drept autorul Bibliei, cercetările moderne arată că textul a fost scris de  numeroși autori, redactori și preoți.

Dovezi din text care contrazic tradiția despre Vechiul Testament

Există câteva detalii în Biblie care arată clar că Vechiul Testament nu a fost scris doar de Moise, așa cum se credea în trecut. Un argument evident este faptul că ultima parte a cărții Deuteronomul descrie în detaliu moartea și îngroparea lui Moise. Este logic că un om nu poate scrie despre propriul său sfârșit și despre ce s-a întâmplat după ce el nu mai era, conform  National Geographic.

O altă dovadă sunt relatările care se repetă, dar se bat în cap. În povestea Potopului, de exemplu, apar două instrucțiuni diferite: într-un loc scrie că Noe trebuie să ia câte o pereche din fiecare animal, iar în altul scrie că trebuie să ia câte șapte perechi din anumite specii. Aceste diferențe ne arată că în Vechiul Testament au fost lipite laolaltă texte scrise de oameni diferiți.

Stilul și limbajul variat din Vechiul Testament

Cercetătorii au observat că în Vechiul Testament se amestecă forme de limbaj foarte vechi cu unele mult mai moderne. Este ca și cum ai citi o carte în care un capitol sună ca un text de acum 500 de ani, iar următorul este scris în limbajul de astăzi.

Au existat patru grupuri mari de autori care au compus părți separate ale legii religioase, fiecare având stilul său propriu. Abia mult mai târziu, aceste texte au fost adunate și puse laolaltă.

Istoria unificării manuscriselor

Un moment important în formarea cărților s-a petrecut în anul 722 î.Hr., când regatul din nord a fost cucerit, iar refugiații au fugit în sud, aducând cu ei propriile scrieri. Pentru a păstra unitatea poporului, autoritățile au decis să combine aceste tradiții diferite cu cele locale

Procesul a continuat și după exilul babilonian din 586 î.Hr., când elitele au simțit nevoia să pună în ordine toate scrierile pentru a nu-și pierde identitatea. Se crede că un editor final, cel mai probabil Ezra, a reușit să adune toate aceste surse împrăștiate într-un singur volum oficial.

Drumul manuscriselor până în prezent

Mesajul a supraviețuit până astăzi datorită scribilor care au copiat textele cu mare atenție. Aceștia au adăugat semne speciale pentru ca înțelesul cuvintelor să nu se piardă. Treptat, la primele cărți s-au adăugat scrierile profetice și poeziile, formând astfel Biblia ebraică, baza pentru Vechiul Testament creștin.