Comisia Europeană a aprobat transferul a peste 500 de milioane de euro pentru construcția a nouă spitale noi în România
Vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a anunțat luni aprobarea transferului a 522 milioane de euro pentru finalizarea a nouă spitale noi în România.
Ce spitale sunt finanțate după anunțul făcut de vicepreședinta Comisiei Europene
Această măsură strategică asigură finanțarea unităților medicale prin Programul Sănătate 2021-2027, după ce investițiile au fost preluate din PNRR.
Unitățile medicale au fost selectate de autoritățile române în funcție de stadiul implementării, cu scopul de a îmbunătăți accesul românilor la un sistem medical de calitate. Prin acest transfer, perioada de eligibilitate pentru investiții s-a extins până la 31 decembrie 2030.
Vicepreședinta Comisiei Europene a explicat mai clar care este scopul acestui demers.
„Am anunțat aprobarea transferului a 522 milioane euro către Programul Sănătate 2021-2027 pentru a ne asigura că România va putea finaliza nouă spitale noi”, a precizat Roxana Mînzatu
Lista spitalelor care beneficiază de aceste fonduri:
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea.
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.
- Institutul Regional de Oncologie Timişoara.
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş.
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
- Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” din Piteşti.
- Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din Bucureşti.
Ce alte măsuri sunt incluse în finanțarea aprobată de Comisia Europeană
Pe lângă infrastructura spitalicească, programul include o componentă importantă finanțată prin Fondul Social European Plus (ESF+), destinată investițiilor în oameni și incluziune socială. Este vorba despre o măsură nouă, în valoare de 16,1 milioane de euro, care vizează sănătatea reproductivă a grupurilor vulnerabile.
Această finanțare va fi utilizată pentru sprijinirea tratamentelor de fertilizare in vitro. Ca urmare a acestor modificări la nivelul Programului de Sănătate, perioada în care aceste fonduri pot fi utilizate a fost extinsă oficial de la 31 decembrie 2029 până la 31 decembrie 2030.