Ziaristul, poetul și scriitorul Ciprian Chirvasiu a murit la 54 de ani

Ziaristul, poetul și scriitorul Ciprian Chirvasiu a murit, vineri, la vârsta de 54 de ani.

„Fratele și Maestrul nostru Ciprian CHIRVASIU, personalitate marcantă a culturii contemporane, și-a plătit astăzi datoriile pămîntești iar sufletul său s-a întors la Tatăl.

Împărtășim întru totul durerea familiei și a tuturor celor care, cu bună dreptate, l-au iubit. Vom rămîne martorii frumuseții sale sufletești și a înălțimii sale spirituale.

Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Direcția 9, pe contul său de Facebook, membru al cărei asociații culturale era și Ciprian Chirvasiu.

Ciprian Chirvasiu a fost un renumit ziarist. A lucrat în aproape toate redacțiile mari din Capitală: editorialist la Adevărul, redactor sef -adjunct la “Saptamana Financiara”, senior editor al saptamanalului “Eurolider”, șef al departamentului “Reportaj” la “Jurnalul Național”, redactor șef-adjunct la “Evenimentul Zilei”, secretar general de redacție la “Ziarul Financiar”.

Totodată, el a cochetat cu poezia și proza. Printre operele sale amintim: “Profesorul de limbă moartă”, poezii, 1996; “Ateliere in paragina (24 de ore si miezul noptii cu Aurelian Titu Dumitrescu)”, 2002; “Destine fara noi” – convorbiri cu Alexandru Paleologu, Neagu Djuvara, Mihai Sora, Johnny Raducanu, Marin Tarangul, Mihai Nenoiu, Vasile Blendea, 2006; “Unirea in duh”, poeme, volum colectiv, scris alaturi de Aurelian Titu Dumitrescu, preot Niculae Constantin si preot Alexandru Razvan Morariu, „Nimeni, nimic, niciodată„ – 2013.

Redăm mai jos una dintre sutele de poezii scrise de Ciprian Chirvasiu

De ce nu putem muri

Doar cei care trăiesc au viziunea pământului,
moartea e totdeauna sus,
mormintele sunt în cer.

Deci să nu te miri, femeie, dacă uneori plouă
cu oasele frunţii. Suntem mici în lume
fiindcă nimeni nu ştie că lumea este deasupra.

Când naşti, dai afară pământul din tine,
ca să devină aer.

Sinele nostru profund
are rădăcini în copii.

Ei vin aici să ne povestească.

Trăim povestiţi de pruncii care stau să vină
şi distilaţi de pietre.

Din pricina asta, uneori,
nu putem muri.

Când murim, avem senzaţia
că nu suntem singuri.

Din pricina asta fericirea
vine mereu ca o lopată de pământ.