Ziua internațională a PISICII! Cum a ajuns felina să fie DIVINIZATĂ, asociată vrăjitoriei și IDOL social-media (FOTO)
Ziua Internațională a pisicii este dedicată unuia dintre cele mai populare animale de companie. Legătura dintre om și pisică datează de mai bine de 9.000 de ani, iar numărul felinelor mici la nivel mondial a depășit cifra de 500 de milioane. Pisica europeană cu blană scurtă este cea mai răspândită, iar în întreaga lume există aproximativ 60 de rase de pisici cunoscute.
În Egiptul Antic, pisica a fost divinizată. Exportul de pisici era strict interzis, iar uciderea unei feline se pedepsea cu moartea. Pisicile erau mumificate după moarte și îngropate în gropi sacre, deseori cu provizii de șoareci mumificați. La moartea pisicii se ținea doliu, toată familia își rădea sprâncenele și plângea. În mitologia egipteană se considera că pisica avea o influență directă asupra căsătoriei sau sănătății. În Evul Mediu, s-a schimbat relația dintre om și pisică: tendințele religioase și superstițiile au făcut ca acestea să fie asociate vrăjitoriei și diavolului, fiind exterminate, numărul acestora scăzând drastic. Ulterior, secolul al XIX-lea a adus o cerere crescută a pisicilor de rasă.
Fondul Internațional pentru Bunăstarea Animalelor (International Fund for Animal Welfare — IFAW) și alte grupuri pentru drepturile animalelor au hotărât să dedice o zi din an acestei feline, începând din 2002, pentru a crește gradul de conștientizare al oamenilor față de nevoile pisicilor și față de lupta împotriva neglijenței și a abuzurilor asupra acestora, informează Day of The Year.
![]()