Alegeri anticipate în Marea Britanie: Conservatorii au un avans de zece puncte faţă de laburişti în sondajele de opinie

Alegeri anticipate în Marea Britanie: Conservatorii au un avans de zece puncte faţă de laburişti în sondajele de opinie
Foto: Boris Johnson (sursă: hepta.ro)

Partidul Conservator, al premierului britanic Boris Johnson, are un avans de zece puncte procentuale faţă de principala formaţiune de opoziţie, Partidul Laburist, potrivit unui recent sondaj de opinie realizat de Kantar în perspectiva alegerilor anticipate.

Astfel, sprijinul electoral pentru conservatori se ridică la 37%, iar cel pentru laburişti la 27%.

Sondajul indică, de asemenea, că Partidul Liberal-Democrat (pro-UE) este susţinut de 17% din electorat, Partidul Brexit de 9%, Verzii de 3%, Partidul Naţional Scoţian de 3% şi UKIP de 1%, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, 34% dintre britanici sunt de părere că cel mai important element în decizia privind partidul cu care vor vota este Brexitul, 24% consideră că acest factor este sistemul naţional de sănătate, 10% economia, 6% mediul şi 5% reducerea criminalităţii în ţară.

Referitor la viitorul premier, 33% dintre britanici consideră că cel mai potrivit în această funcţie ar fi actualul şef al guvernului conservator Boris Johnson, 19% îl susţin pe liderul laburist Jeremy Corbyn, iar 37% sunt de părere că niciunul dintre cei doi nu este potrivit.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`