Americanii nu sunt de acord cu anexarea Groenlandei de către SUA. Doar unul din cinci americani îl susține pe Donald Trump
Planul lui Donald Trump de a prelua Groenlanda, prin orice metodă, nu este văzut cu ochi buni de americani. Oamenii sunt chiar îngrijorați de anexarea Groenlandei. Mai ales prin forță armată.
Ce spun americanii despre anexarea Groenlandei
Potrivit unui sondaj publicat de Reuters, doar 17% dintre americani susțin decizia președintelui Donald Trump de a achiziționa Groenlanda. Sondajul a arătat mari îngrijorări cu privire la amenințările lui Trump la adresa Danemarcei, aliat NATO, în legătură cu Groenlanda.
Aproximativ 47% dintre respondenții sondajului au dezaprobat eforturile SUA de a achiziționa Groenlanda, în timp ce 35% au declarat că nu sunt siguri.
Cât despre o preluare ostilă, doar 4% dintre americani au declarat că ar fi o „idee bună” ca SUA să folosească forța militară pentru a lua Groenlanda de la Danemarca. Asta în timp ce 71% dintre participanții la studiu au considerat că nu ar fi o idee bună.
Aproximativ 66% dintre respondenți au declarat că sunt îngrijorați că eforturile SUA de a achiziționa Groenlanda vor afecta alianța NATO și relațiile SUA cu aliații europeni.
Nici susținătorii lui Trump nu sunt de acord
Potrivit sondajului, nici măcar susținătorii partidului lui Trump nu sunt de acor cu planurile liderului de la Casa Albă.
Astfel, doar unul din zece dintre republicanii intervievați a declarat că e de acord cu o preluare armată a Groenlandei, în timp ce patru din zece au răspuns că sunt îngrijorați că anexarea Groenlandei va afecta alianța NATO și relațiile SUA cu aliații europeni.
De altfel, Danemarca a avertizat că orice intervenție militară americană ar putea marca sfârșitul NATO.
Sondajul Reuters/Ipsos a fost realizat online, la nivel național, pe un eșantion de 1.217 adulți americani și are o marjă de eroare de plus/minus 3%.