Aniversare inedită pentru o adolescentă de 15 ani, din Mexic. Cum a petrecut tânăra, după ce prietenii au uitat de ea
O tânără de 15 ani, din Mexic, a avut parte de o aniversare ca în filme. Mii de necunoscuţi s-au adunat pe un stadion pentru a o sărbători, asta după ce niciunul dintre prietenii ei nu s-a prezentat la petrecere.
Cuprins:
- Cum a început totul
- Ce și-a dorit sărbătorita să primească cadou
Cum a început totul
Totul a început atunci când tatăl tinerei, pe nume Iseala, a anunţat pe internet că donează mâncarea rămasă de la petrecerea fiicei sale, care a împlinit 15 ani. Gestul i-a impresionat pe internauți, astfel că proprietarii mai multor magazine și restaurante au organizat încă o petrecere pentru tânără, iar mai multe trupe au fost plătite de Primărie să vină să cânte la eveniment. Vestea a făcut rapid înconjorul internetului, astfel că au venit invitaţi de la sute de kilometri distanţă, unii chiar din Statele Unite.
„A devenit o ştire naţională. Când am văzut la televizor, acasă, ne-am entuziasmat şi ne-am hotărât să venim. O ştim doar de pe conturile de socializare, dar am văzut ce se organizează şi am vrut să petrecem şi noi”, spun oamenii.
Ce și-a dorit sărbătorita să primească cadou
Îmbrăcată în rochie roz şi extrem de emoţionată, Iseala şi-a făcut apariţia la eveniment într-o maşină decapotabilă. Cadourile i-au întrecut aşteptările, deşi a cerut invitaţilor să aducă doar jucării care să poate fi, ulterior, donate. Darul cel mare a fost o bursă care o va ajuta să îşi continue studiile.
„Sunt emoţionată să văd câtă lume a venit din toate părţile ţării. Nu mi-am imaginat niciodată aşa ceva. Am plâns de bucurie pentru că asta îmi doream cel mai mult!”, a declarat Isela Morales, sărbătorită, potrivit Observator News.
Petrecerea până în zori, în ciuda averselor de ploaie.