Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a venit cu precizări, după ce în spațiul public au apărut informații că soldații de la Azovstal s-au predat în cursul nopții de luni.
Potrivit Armatei Ucrainene, garnizoana din „Mariupol” şi-a îndeplinit misiunea de luptă, iar Comandamentul Militar Suprem a ordonat comandanţilor unităţilor staţionate la Azovstal să salveze vieţile militarilor lor.
”Apărătorii din Mariupol sunt eroi ai timpului nostru. Ei vor rămâne pentru totdeauna în istorie: unitatea specială „Azov”, Brigada 12 a Gărzii Naţionale a Ucrainei, Brigada 36 Separată de Marină, grăniceri, poliţie, voluntari, Apărarea Teritorială a Mariupol”, se mai precizează în comunicat.
Peste 260 de persoane au fost salvate din uzina Azovstal, 53 grav rănite, spun oficialii. ”Comandamentul Militar Suprem a ordonat comandanţilor unităţilor staţionate la Azovstal să salveze vieţile personalului lor”, se arată în comunicat.
Într-o declaraţie video emisă luni seara, Malyar a spus că împreună, Ministerul Apărării, Forţele Armate ale Ucrainei, Garda Naţională şi Serviciul Grăniceri au lansat o operaţiune de salvare a apărătorilor Mariupolului blocaţi pe teritoriul uzinei Azovstal.
Federația Rusă susține că ar fi convenit să îi evacueze pe soldații ucraineni răniți care se află în buncărele combinatului Azovstal din Mariupol către o unitate medicală din Novoazovsk, oraș ucrainean controlat de forțele ruse, transmite Reuters.
„A fost încheiat un acord cu privire la îndepărtarea răniților”, a anunțat, luni, Ministerul rus al apărării.
„A fost deschis un coridor umanitar prin care militarii ucraineni răniți sunt duși către o unitate medicală din Novoazovsk”, a continuat instituția guvernului de la Moscova.