Atac în Londra! Unde a avut loc incidentul și care este bilanțul victimelor
Atac cu cuțitul în Londra. Două persoane au fost rănite în urma unui atac cu cuțitul petrecut în zona Golders Green, din nordul Marii Britanii, unde un bărbat a fost văzut alergând pe stradă și încercând să atace persoane din comunitatea evreiască, potrivit BBC.
Incidentul a avut loc pe o arteră aglomerată, iar zona a fost rapid împânzită de forțe de ordine.
Atac cu cuțitul în Londra. Cum a fost prins suspectul
Organizația comunitară de securitate Shomrim a intervenit imediat după declanșarea atacului și a reușit să imobilizeze un suspect.
Ulterior, poliția a ajuns la fața locului și a folosit un dispozitiv de tip taser pentru a neutraliza bărbatul, care a fost ulterior arestat.
Ce spun martorii despre atac
Un localnic, Gedale Weinberg, a declarat că incidentul s-a produs chiar în apropierea locuinței sale și că a fost alertat de sirenele echipajelor de intervenție.
Potrivit acestuia, una dintre înjunghieri a avut loc pe Golders Green Road, în fața unor magazine, iar cealaltă pe o stradă laterală, în apropierea unei sinagogi.
Zona a fost securizată, iar accesul restricționat, în timp ce polițiști înarmați au fost desfășurați pentru a controla situația.
Ce a transmis premierul britanic
Premierul Keir Starmer a reacționat după atac și a subliniat necesitatea unei anchete riguroase.
„Acum există o anchetă a poliției și cred că trebuie să facem cu toții tot ce putem pentru a sprijini această anchetă și să fim absolut clari în hotărârea noastră de a rezolva oricare dintre aceste infracțiuni, de care am văzut prea multe în ultima vreme”.