Vineri, după prima sesiune de antrenamente libere a Marelui Premiu din Arabia Saudită, o explozie puternică a avut loc în orașul Djedda, unde se desfășoară și weekendul de cursă din Formula 1, informează GSP.
Mulți fani au spus că acest Grand Prix ar trebui anulat, dar nu au fost ascultați de oficiali.
Olandezul Max Verstappen, aflat pe circuit la antrenamentele libere, chiar a transmis de pe traseu că ceva nu este în regulă și că simte fum.
Ar fi fost un atac cu drone venite dinspre Yemen, revendicat deja de membrii grupării Houthi. Țintită a fost o rafinărie a celebrei companii Aramco.
🚨🚨 Explosión cerca del circuito de Jeddah 🧨💣🚒
Durante los libres 1 #maxverstappen fijo por la radio que estaba oliendo a quemado y esto fue porque un misil explotó en las instalaciones de Aramco (Patrocinador de la #F1), que esta a 10 Km del circuito de #Jeddah. pic.twitter.com/uHnlPZq3Kk
— Romppelotas Mx (@romppelotas) March 25, 2022
După șapte ani de război în Yemen, bubuitul interceptoarelor de rachete a devenit o obișnuință în Arabia Saudită. Dar e un șoc pentru locuitorii din Emiratele Arabe Unite (EAU), se arată într-o analiză a The Economist.
Houthi e un grup susținut de Iran care controlează părți din Yemen. Din 2015, rebelii luptă cu o coaliție condusă de Arabia Saudită, și din care fac parte și EAU, coaliție care a invadat Yemenul tocmai pentru a distruge acest grup.
EAU și-au făcut imaginea de oază de stabilitate în regiune, părând imune la conflictele din zonă. Investitorii văd Emiratele Arabe Unite ca e un loc propice pentru lansarea unei afaceri, iar Dubaiul a devenit un hub de turism și business.
Dar continuarea atacurilor rebelilor Houthi asupra EAU le vor face țăndări imaginea. Acum, Emiratele trebuie să decidă: merg mai departe în Yemen sau se retrag, mai arată analiza.