Bombardamente intense în Kiev în noaptea dintre ani. Alarmele aeriene au sunat neîncetat și au fost acompaniate de explozii. Armata ucraineană a doborât aproximativ 32 de ținte aeriene lansate asupra Capitalei ucrainene. Avioanele inamice ale armatei ruse au survolat granița de est a Ucrainei întreaga noapte.
Air Defense Shot Down 32 Russian Targets In Kyiv On New Year’s Eve https://t.co/juW3OrMD1f
— Ukrainian News (@UN_Agency) January 1, 2023
Cel puțin o persoană și-a pierdut viața în atacurile din ultima zi a anului 2022. 14 oameni, printre care și un jurnalist japonez au fost răniți și internați în instituții medicale.
Chiar și sub amenințarea bombardamentelor, locuitorii din Kiev au ieșit afară în primele minute ale anului 2023, au cântat imnul național și au strigat„Glorie Ucrainei! Slavă eroilor!”, scrie skynews.com.
Very powerful video. Ukrainians from different buildings sing the national anthem together as Russia bombs all across Kyiv, Ukraine.
Facebook/ Iryna Soloshenko pic.twitter.com/Lcw5TBff6l
— Maria Romanenko (@rommari) January 1, 2023
Președintele Volodimir Zelenski a vorbit în mesajul de Anul Nou despre dorința ucrainenilor de a-și apăra țara cu orice preț și în 2023.
„2022 a însemnat o lovitură în inimile noastre. Ne-am vărsat toate lacrimile, am înălțat toate rugăciunile timp de 311 zile. Fiecare minut are o poveste, dar cuvintele sunt de prisos. Nu este nevoie de nicio explicație. Este nevoie de tăcere pentru a auzi. Nu știm ce ne va aduce 2023. Vreau să urez tuturor un singur lucru – victorie. Cel mai important! Să fie acesta anul întoarcerii. Întoarcerea poporului nostru. Soldații, la familiilor lor. Prizonierii, la casele lor. Imigranții, în Ucraina lor. Recuperarea pământurilor noastre, iar cei aflați sub dominație, să devină pentru totdeauna liberi. Să revenim la viața normală. Să ne bucurăm de viață fără alerte aeriene. Să ni se dea înapoi ce ne-a fost furat: copilăria copiilor noștri, bătrânețea liniștită a părinților noștri. Fie ca Anul Nou să ni le aducă pe toate. Suntem gata să luptăm pentru ele. De aceea, fiecare dintre noi suntem aici. Toți suntem Ucraina”, a transmis Volodimir Zelenski.
Pe de altă parte, președintele rus Vladimir Putin a susținut un discurs în care vorbit despre încheierea unui an al „deciziilor dificile, dar necesare”, în care s-au făcut „pași importanți către suveranitatea deplină a Rusiei și consolidarea puternică a societății ruse”.
El presidente ruso, Vladimir Putin, calificó el año saliente 2022 como „el año de las decisiones difíciles”, que pusieron mucho en su lugar y consolidaron fuertemente a la sociedad rusa.
„El año 2022 está llegando a su fin. Fue un año de decisiones difíciles y necesarias, pic.twitter.com/a8gHn1Iu8F
— Lorena (@Afroditaa1984) January 1, 2023