Casa Albă, reacție dură după ce Donald Trump a ratat Premiul Nobel pentru Pace. Ce acuzații aduce un oficial la adresa Comitetului Nobel
Comitetul Nobel a decis să nu-l recompenseze, în 2025, cu Premiul Nobel pentru Pace, pe președintele american Donald Trump, deși acesta era considerat unul dintre favoriți. Alegerea a stârnit o reacție dură din partea Casei Albe, care acuză o motivație politică în spatele deciziei.
Cum a reacționat echipa lui Donald Trump, după anunțul Comitetului Nobel
Directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, a declarat că decizia ar fi o dovadă clară că Comitetul Nobel a pus politica înaintea păcii.
„Președintele Trump va continua să obțină acorduri de pace, să pună capăt războaielor și să salveze vieți. El are o inimă plină de umanitate și nu va mai fi niciodată un om care să mute munții doar cu forța voinței ca el”, a scris oficialul american pe platforma X.
De ce acuză Casa Albă Comitetul Nobel
El a continuat atacul direct, afirmând: „Comitetul Nobel a arătat că pune politica înaintea păcii”.
Până în acest moment, Donald Trump nu a a avut nicio reacție pe rețeaua sa socială, Truth Social. Potrivit ultimelor sale postări, însă, arată că se aștepta la o victorie. El redistribuise mai multe mesaje de susținere și articole care spuneau că merită Premiul Nobel pentru Pace.
Comitetul Nobel norvegian a anunțat, vineri, că laureata din acest an este Maria Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela. Ea a fost recompensată „pentru munca ei neobosită de promovare a drepturilor democratice ale poporului venezuelean și pentru lupta de a obține o tranziție justă și pașnică de la dictatură la democrație”.
„Doamna Machado primește Premiul Nobel pentru Pace, în primul rând, pentru eforturile sale de a promova democrația în Venezuela. Însă democrația se află, de asemenea, în retragere la nivel internațional. Democrația – înțeleasă ca dreptul de a-ți exprima liber opinia, de a-ți exercita votul și de a fi reprezentat într-un guvern ales – este temelia păcii atât în interiorul țărilor, cât și între ele”, a precizat Comitetul Nobel.
Ce urmează, după reacția Casei Albe
Deși decizia de la Oslo a stârnit valuri de nemulțumire în cercurile republicane americane, Comitetul Nobel și-a apărat decizia, subliniind că premiul recompensează „eforturi reale pentru pace și democrație, nu simple intenții politice”.