Coreea de Nord a anunțat că a plasat pe orbită primul său satelit de spionaj
Coreea de Nord a transmis marți, 21 noiembrie, că a putut să plaseze un satelit militar pe orbită, sfidând astfel rezoluţiile ONU care îi interzic să utilizeze tehnologii de rachete balistice, acţiune condamnată cu fermitate de Tokyo şi Washington, informează France Presse, notează Agerpres.
Coreea de Nord a lansat cu succes un satelit militar de supraveghere
Mai mult, racheta lansată marți a urmat traiectoria prevăzută „şi a reuşit să plaseze satelitul Malligyong -1 pe orbita sa”, a precizat agenţia oficială nord-coreeană KCNA.
Anterior, armata sud-coreeană a declarat că a „detectat la ora 13:43 GMT un presupus satelit de supraveghere militar”.
Lansarea a fost condamnată de Tokyo şi Washington
„Chiar dacă ei numesc asta un satelit, lansarea unui obiect care utilizează tehnologia rachetelor balistice reprezintă o încălcare clară a rezoluţiilor Naţiunilor Unite”, a susținut înainte Fumio Kishida, premierul japonez.
Totodată, acesta a condamnat operaţiunea cu „cea mai mare fermitate posibilă”.
Această lansare este „o încălcare flagrantă a numeroase rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU, amplifică tensiunile şi riscă să destabilizeze regiunea şi mai mult”, a reacţionat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională al Casei Albe.
„Uşa diplomaţiei nu este închisă, dar Phenianul trebuie să-şi înceteze imediat acţiunile provocatoare”, a adăugat Adrienne Watson.