O replică lipsită de sens e permanent pe buzele copiilor din Generația Alfa. De unde provine „6-7” și ce semnifică
„6-7”, pronunțat „șase-șapteeeee” („six-seveeeen”), este pe buzele majorității copiilor din Generația Alfa. Se aude ca un ecou în sălile de clasă și pe holurile școlilor americane. Copiii o strigă mecanic, fie atunci când profesorul le indică să deschidă cărțile la pagina 67 sau sunt anunțați că pauza de masă durează 6-7 minute.
Ce este, de fapt, „6-7”?
Profesorii au ajuns să fie disperați de această replică, pe care o aud zilnic de câteva ori, și nu au putut să nu se întrece ce semnifică ea.
„E ca o ciumă – un virus care a pus stăpânire pe mințile acestor copii”, a spus Gabe Dannenbring, profesor de științe la clasa a șaptea din Sioux Falls, Dakota de Sud. „Nu poți spune nicio iterație a numerelor 6 sau 7 fără ca cel puțin 15 copii să strige: «6-7!»”
În realitate, „6-7” nu înseamnă nimic, dar folosirea ei poate face un elev să se simtă ca membru al unui grup mai mare și mai cool de colegi, relatează CNN.
„Pentru ei devine un joc de limbaj pe care, se pare, doar cei din grupul lor știu să-l joace”, a spus Gail Fairhurst, profesoară la Universitatea din Cincinnati, care predă comunicarea în leadership (și limbajul Generației Alfa).
Toaletele Skibidi și rizzul vin și pleacă. Replica „6-7” este, cel mai probabil, destinat cimitirului de argou, acum că adulții vorbesc atât de mult despre el.
De unde ar putea proveni replica „6-7”
Poate că nu există o explicație coerentă pentru „6-7”, însă, s-ar putea ca proveniența replicii să fi fost depistată. Numerele apar în refrenul piesei „Doot Doot (6 7)”, o melodie virală a rapperului din Philadelphia, Skrilla. Însă, în cazul lui Skrilla, 6-7 este, cel mai probabil, o referință la codul polițienesc 10-67, care este adesea folosit pentru a raporta un deces.
În decembrie 2024, cam în aceeași perioadă în care „Doot Doot” a început să prindă amploare, fenomenul baschetului Taylen Kinney a părut să creeze un gest care să însoțească sintagma. Într-un clip distribuit de echipa pentru care joacă, Overtime Elite, coechipierul lui Kinney îl roagă să ofere o notă băuturii sale de la Starbucks, de la 1 la 10.
„6… 6… 6-7”, spune sportivul, adăugând un gest indecis, ca și cum ar cântări două opțiuni în palme.
La scurt timp după aceea, Kinney a început să facă TikTok-uri pe melodia „Doot Doot (6 7)” și tootdată, să facă gestul din mâini.
Ce rol are replica „6-7” pentru copiii din Generația Alfa
Deși poate părea o prostie, termenul „6-7” îndeplinește o funcție socială esențială. Este o expresie care certifică apartenența unui copil la un grup, a explciat Taylor Jones, lingvist și sociolog.
„6-7” a supraviețuit mai mult decât alte replici lipsite de sens de pe internet. Longevitatea sa se poate datora, pe de-o parte, faptului că „adulții sunt atât de furioși din cauza lui”, a spus Jones.
„Faptul că poți obține o reacție puternică din partea cuiva pentru ceva complet lipsit de sens — asta i-ar putea oferi o longevitate mai lungă decât ar fi putut-o avea altfel”, a spus Jones.