Decizie neașteptată din partea SUA. De ce se retrag din UNESCO?
Statele Unite au anunțat marți că se vor retrage din UNESCO. Motivul invocat ar fi că organizația culturală promovează o agendă globalistă, care contravine politicii externe „America First”. Decizia vine ca urmare a revenirii președintelui Donald Trump la atitudinea critică față de instituțiile multilaterale internaționale.
„UNESCO lucrează pentru a promova cauze sociale şi culturale controversate şi menţine un accent exagerat pe Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU, o agendă globalistă, ideologică pentru dezvoltarea internaţională, în contradicţie cu politica noastră externă «America First»”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, într-un comunicat.
Trump, în lupta cu organizațiile multilaterale
Odată cu anunțarea retragerii din UNESCO, SUA a ținut să se justifice, menționând faptul că participarea lor în organizația culturală nu deservea intereselor naționale, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres, potrivit Observator News.
Odată cu începutul celui de-al doilea mandat a lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, în ianuarie 2025, liderul de la Casa Albă a revenit la atitudinea reticentă faţă de multilateralism, caracteristică și pentru primul său mandat, din 2017 până în 2021.
Preşedintele a încetat colaborarea dintre SUA și Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, a prelungit suspendarea finanţării pentru UNRWA – agenţia de ajutor umanitar pentru palestinieni, şi a ordonat o revizuire a participării la UNESCO. De asemenea, a anunţat că intenţionează să retragă din nou Statele Unite din acordul climatic de la Paris şi să pună capăt participării americane la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).