Documente militare: Aproximativ 90% dintre victimele raidurilor cu drone americane au fost civili

Documente militare: Aproximativ 90% dintre victimele raidurilor cu drone americane au fost civili
Foto: presstv.ir

Armata Statelor Unite sunt acuzate că a ucis mai mult civili decât terorişti în atacurile aeriene. Potrivit unei publicaţii online, aproape 90% dintre victimele raidurilor cu drone americane nu
erau ţintele vizate. Asta în ciuda faptului că oficialii de la Casa Albă se laudă că programul de raiduri aeriene punctuale este extrem de precis.

Aproape 90 la sută dintre persoanele decedate în raidurile antiteroriste cu drone efectuate de Statele Unite în Afganistan, Yemen şi Somalia sunt victime colaterale, în principal civili. Acuzaţia vine din partea publicaţiei online The Intercept, care citează mai multe documente secrete.

„Casa Albă şi Pentagonul se laudă că programul de raiduri aeriene punctuale este precis, astfel că rata deceselor în rândul civililor ar fi la nivelul minim. Cu toate acestea, documente oficiale care conţin detalii despre raidurile speciale efectuate în nord-estul Afganistanului în cadrul Operaţiunii Haymaker relevă că, în perioada ianuarie 2012 – februarie 2013, bombardamentele americane s-au soldat cu peste 200 de morţi. Dintre aceştia, doar 35 erau ţintele vizate”, notează The Intercept.

Potrivit documentelor militare, într-o perioadă de cinci luni din acest interval, 90 la sută dintre persoanele decedate în raidurile aeriene americane nu erau ţintele vizate.

În Yemen şi în Somalia, unde serviciile secrete americane au capacităţi mai limitate de colectare a informaţiilor, ponderile victimelor civile probabil sunt chiar mai mari. Jurnaliştii de la The Intercept dau ca exemplu faptul că, în decembrie 2013, o dronă americană a omorât 14 civili care se întorceau de la o nuntă, în Yemen, deşi ţinta vizată era un convoi al unor lideri ai filialei locale a reţelei teroriste Al-Qaida.

Operaţiunile de atac cu drone au fost introduse de administraţia George W. Bush, după atentatele din 11 septembrie 2001. La început atacurile vizau în principal membri ai reţelei teroriste Al-Qaida şi lideri talibani afgani. Administraţia Obama a continuat această latură a programului antiterorist, şi a folosit în principal drone militare în pofida criticilor referitoare la numărul mare de civili omorâţi, inclusiv cetăţeni americani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`