Germania s-a răzbunat pe fostul cancelar Gerhard Schroder, din cauza apropierii acestuia de Vladimir Putin

Publicat: 11 03. 2022, 18:36
Hepta / Sputnik / Alexei Druzhinin

Schroder, în vârstă de 77 ani, continuă să deţină funcţii în companii de stat din Rusia şi se pare că s-a deplasat la Moscova în această săptămână pentru a discuta cu preşedintele rus Vladimir Putin, cu care are legături strânse.

Cum s-au răzbunat nemţii pe el? Federaţia Germană de Fotbal (DFB) i-a retras, vineri, statutul de membru de onoare al forului fostului cancelar Gerhard Schroder, din cauza legăturilor sale cu Vladimir Putin şi cu mari grupuri din Rusia.

Schroder nu s-a exprimat împotriva războiului

DFB a făcut anunţul în cadrul adunării sale de la Bonn, unde cea mai mare federaţia sportivă din lume îşi va alege preşedintele.

Din nefericire, Gerhard Schroder nu a acceptat numeroasele solicitări de a lua o poziţie clară împotriva războiului”, a precizat conducătorul federaţiei, care i-a dat înainte un ultimatum lui Schroder ca să părăsească posturile pe care le ocupă sau să renunţe la calitatea pe care o deţine la DFB.

Miercuri, Borussia Dortmund i-a retras din acelaşi motiv lui Schroder calitatea de membru de onoare al clubului.

Schroder a avut mai multe funcţii în companii ruse din domeniul energetic. El este preşedintele Consiliului de Administraţie al Rosneft, primul grup pe petrolier rusesc, şi face parte din Comitetul de acţionari al Nord Stream 2, controversatul gazoduct ruso-german. În iunie, el ar urma să intre în Consiliul de supraveghere al gigantului Gazprom.