Cel puțin opt persoane au murit în Siberia, sâmbătă, în condițiile în care incendiile au devastat sute de imobile din diverse sate, iar vântul puternic sabotează eforturile de stingere a flăcărilor, transmite Reuters.
În regiunea Krasnoyarsk, aflată la 3.000 de kilometri est de Moscova, incendiile au afectat 16 așezări din districtele Kazachinskoe și Sharypovsky și au ucis cinci persoane, a precizat structura locală a Comitetului rus de investigații, care a anunțat că a deschis anchete penale pentru ucidere prin neglijență.
Ministerul local al sănătății spune că alte 17 persoane au fost rănite și că 11 dintre acestea au fost transportate la spital, relatează agenția rusă de presă TASS.
Siberia is on fire 🔥 pic.twitter.com/K3qvgCMvSZ
— The Odessa Journal 🖋⚓ (@Odessa_Journal) May 6, 2022
Potrivit agenției federale care se ocupă de sectorul forestier, o serie de scurtcircuite au provocat incendii la 350 de case, iar vântul puternic a exacerbat problema, a mai menționat TASS.
Serviciile de urgență din Krasnoyarsk susțin că vântul împiedică inclusiv utilizarea aeronavelor pentru combaterea incendiilor.
Another large-scale fire in Siberia. Two settlements destroyed by fire in Krasnoyarsk Krai, 05-07-2022
Gusty and dry weather are the main cause pic.twitter.com/QX2PZH6ysE
— Kirill Bakanov (@WeatherSarov1) May 7, 2022
Autoritățile ruse au prezentat imagini care arată că cerul a fost înnegrit de fum dens și că forțele de intervenție se luptau cu flăcările în zone rurale în care se regăsesc cu precădere imobile din lemn.
Au fost raportate incendii și în regiunea Khakassia.
Anchetatorii au demarat cercetări penale și ceva mai la vest, în regiunea Kemerovo, și spun că într-o clădire rezidențială din localitatea Tyazhinsky, unde flăcările au cuprins peste 50 de case, au fost găsite trei trupuri carbonizate.
New footage of the Siberian fires rolling across the tundra. Many communities are getting caught off guard by the shear speed of the fire with numerous homes lost. #wildfire #weather #fire #siberia #tundra pic.twitter.com/bTNPqXCO9u
— TheHotshotWakeUp (@HotshotWake) May 6, 2022