Laureata Premiului Nobel pentru Pace riscă să fie considerată „fugară” dacă părăsește Venezuela pentru a-și primi distincția. Ce acuzații i se aduc Maríei Corina Machado

Publicat: 21 11. 2025, 08:21
Sursa foto: Hepta / DPA Images / Jesus Vargas

Laureata Premiului Nobel pentru Pace și lidera opoziției din Venezuela ar putea să se afle în imposibilitatea de a-și părăsi țara pentru a primi distincția. Procurorul general al Venezuelei a declarat, joi, că María Corina Machado va fi considerată „fugară” dacă părăsește țara, potrivit AFP.

Ce acuzații i se aduc Laureatei Premiului Nobel pentru Pace, María Corina Machado

Anunțul procurorului general al Venezuelei vine după ce Machado, care afirmă că se ascunde în Venezuela, și-a exprimat dorința de a călători la Oslo, în Norvegia, pentru a primi Premiul Nobel. Distincția ar trebui ridicată în cadrul unei ceremonii desfășurate pe 10 decembrie.

„Aflându-se în afara Venezuelei și fiind subiectul a numeroase anchete penale, este considerată fugară”, a declarat procurorul general. Tot acesta a explicat că laureata Premiului Nobel pentru Pace este acuzată de justiția din Venezuela de „conspirație, incitare la ură și terorism”.

Maria Corina Machado, în vârstă de 58 de ani, susține că președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a fraudat alegerile din iulie 2024. Câștigarea scrutinului din anul precedent i-a adus lui Maduro al treilea mandat de șase ani, la conducerea țării. Atât Statele Unite, cât și alte țări nu au recunoscut rezultatele alegerilor.

Cu ocazia unui interviu susținut prin videoconferință, la mijlocul lui octombrie, Machado a precizat că este convinsă că președintele Maduro „va părăsi puterea cu sau fără negocieri”.

Neînțelegerile dintre SUA și Venezuela continuă

La sfârșitul lunii octombrie, Caracasul anunța triumfător că a destructurat o „grupare criminală” cu legături în CIA. Potrivit ministrului de Externe al Venezuelei, această grupare ar fi încercat să atace nava americană USS Gravely, ancorată în Trinidad și Tobago, pentru a incrima Venezuela.

SUA continuă să mobilizeze nave în Caraibe și Pacific, teoretic, ca parte din lupta împotriva traficului de droguri. Președintele venezuelean crede, însă, că inițiativa americanilor are rolul de a „impune o schimbare de regim” la Caracas. Din flota trimisă de Washington face parte și cel mai mare portavion din lume.

În timp ce Nicolás Maduro și-a exprimat disponibilitatea de a purta o discuție cu Donald Trump „față în față”, liderul american a spus că va discuta ‘la un moment dat’ cu omologul său venezuelean.