Mărturie din infern. Povestea unei ucrainence, fostă prizonieră în Olenivka: „Sunt sigură că unii dintre cei ‘uciși’ în explozie erau deja cadavre. A fost un mod convenabil al rușilor de a justifica tortura până la moarte”

Anna Voroșeva, o antreprenoare ucraineancă, prizonieră a rușilor vreme de 100 de zile în centrul de detenție de la Olenivka, a povestit torturile la care erau supuși prizonierii de acolo. Pe 29 iulie, zeci de ucraineni capturați au murit într-o explozie misterioasă și devastatoare care s-a produs acolo. Rușii spus că închisoarea a fost ținta atacurilor ucrainene cu sistemele americane HIMARS, dar imaginile din satelit și analizele independente arată că prizonierii au fost uciși de o bombă detonată din interiorul clădirii. Voroșeva este convinsă că rușii singuri au făcut asta, pentru că au vrut să distrugă dovezile torturilor la care i-au supus pe cei capturați, majoritatea foști soldați ai Azov, batalion considerat terorist de către Moscova.

Mărturie cutremurătoare din lagărul de la Olenivka

Anna Voroșeva (45 de ani) livra provizii umanitare în Mariupol, orașul său natal, care era asediat de ruși. La jumătatea lunii martie, ea a fost reținută la un punct de control condus de așa-zisa Republica Populară Donețk (DNR) pro-rusă din estul Ucrainei. A fost acuzată de terorism și a fost închisă 100 de zile în centrul de detenție de la Olenivka. Ea e acum în Franța, unde se recuperează, și a povesit pentru Observer ce a văzut în centrul de detenție.

Voroșeva a povestit că deținuții erau scoși deseori din celulele lor, bătuți și apoi închiși la loc. Ocupanții puneau muzică, dar țipetele oamenilor torturați tot se auzeau: „Tortura se întâmpla tot timpul. Anchetatorii glumeau și-i întrebau pe deținuți: ”Ce s-a întâmplat cu fața ta?”. Soldatul răspundea: ”Am căzut”, iar ei râdeau”.

„Era o demonstrație de putere. Deținuții știau că li se putea întâmpla orice, că puteau fi uciși oricând cu ușurință”, a mai spus ucraineanca.

Ea a mai afirmat că celulele erau arhipline, așa că dormeau cu rândul, li se dădea terci să mănânce, condițiile erau oribil de mizerabile, toaletele dădeau pe afară și nu aveau niciun mijloc de comunicare cu lumea exterioară. De apă și electricitate nici nu putea fi vorba.

Femeile nu erau torturate, dar abia primeau 50 de grame de pâine la cină și uneori terci: „Era bun pentru porci”. De asemenea, ele nu primeau nici produse igienice.

„A fost greu. Oamenii plângeau și erau îngrijorați pentru copiii și familiile lor”, își amintește Voroșeva.

Prizonierii veneau și plecau în fiecare zi. Cam 2.500 de persoane erau ținute acolo, dar s-a întâmplat să fie chiar și 4.000, a estimat ea.

Pe 17 mai, când circa 2.000 de luptători de la Azov au fost aduși, ceva s-a schimbat, a continuat ea: steagurile rusești au fost ridicate, iar cele ale așa-zisei DNR au fost date jos. La început, gardienii au fost precauți, dar apoi au început să discute deschis despre modul în care aveau de gând să-i tortureze pe noii deținuți.

Personalul lagărului de la Olenivka era spălat pe creier

Femeia a mai spus că personalul de acolo era spălat pe creier de propaganda rusă și-i considera pe ucraineni drept naziști. Unii erau chiar oameni de-ai locului: „Ne învinuiau pe noi că viața lor era groaznică. Erau ca un alcoolic care spune că bea pentru că soția lui nu e bună. Filozofia era ”Totul e oribil pentru noi, așa că totul ar trebui să fie oribil și pentru voi”. Totul este foarte comunist”.

„Ni se spunea des că suntem naziști și teroriști. Una dintre femeile din celula mea era un medic Azovstal și era gravidă. Am întrebat-o dacă pot să-i dau rația mea de mâncare. Mi s-a spus: ”Nu, că-i criminală”. Singura întrebare pe care mi-au pus-o a fost: „Cunoști vreun soldat Azov?””, a mai povestit ucraineanca.

Explozia de la Olenivka, ”opera” rușilor care au vrut să distrugă dovezile terorii

Femeia e convinsă că rușii i-au ucis „cinic și intenționat” pe prizonierii de război ucraineni pentru a acoperi dovezile torturii.

„Vorbim despre răul absolut”, a insistat Anna Voroșeva.

„Rusia nu a vrut ca ei să rămână în viață. Sunt sigură că unii dintre cei ”uciși” în explozie erau deja cadavre. A fost un mod convenabil de a justifica faptul că fuseseră torturați până la moarte”, a explicat ea.