Deciziile Emiratelor Arabe Unite și Bahrainului privind normalizarea relațiilor cu Israel vin după un lung istoric de eforturi de pace între Israel, palestinieni și aliații lor arabi, care au eșuat în a lăsa în urmă decenii de neîncredere și violențe, relatează Reuters.
Majoritatea națiunilor arabe au refuzat să recunoască Israelul sau să întrețină relații diplomatice și economice la nivel formal cu acesta, din cauza faptului că îl văd drept principal obstacol în aspirațiile palestinienilor de a avea un stat al lor propriu.
Acordul de normalizare a relațiilor între Israel și EAU, care a fost anunțat luna trecută, va fi semnat în 15 septembrie, în cadrul unei ceremonii găzduite la Casa Albă de președintele american Donald Trump, a cărui administrație a avut un rol central în intermedierea negocierilor.
Acestea fiind spuse, Reuters a trecut în revistă inițiativele de pace desfășurate de la conflictul militar din 1967, așa-zisul „Război de Șase Zile”, când Israelul a capturat Cisiordania, Ierusalimul de Est, Peninsula Sinai, Fâșia Gaza și Platoul Golan.
După Războiul de Șase Zile, Rezoluția 242 a Consiliului de Securitate al ONU a făcut apel la „retragerea forțelor armate israeliene din teritoriile ocupate în conflictul recent”, iar în schimb toate statele din regiune ar fi trebuit să respecte suveranitatea, integritatea teritorială și independența vecinilor.
Deși rezoluția a fost o adevărată fundație pentru multe dintre inițiativele de pace care au urmat-o, felul imprecis în care este enunțat textul – se referea oare la toate teritoriile sau doar la câteva dintre ele? – a complicat eforturile timp de decenii.
Menachem Begin al Israelului și Anwar Sadat al Egiptului conveneau asupra unui cadru legal pentru pacea regională, care cerea retragerea treptată a israelienilor din Sinai, precum și un guvern palestinian de tranziție în Cisiordania și Gaza.
Primul tratat de pace între Israel și o țară arabă stipula planurile pentru o retragere israeliană completă din Sinai, într-un termen de trei ani. Totuși, în anul 1981, Sadat a fost asasinat de revoluționarii islamiști, care se opuneau acordului.
Reprezentanți ai Israelului și ai Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) au participat la o conferință de pace. Evenimentul nu s-a soldat cu vreun acord efectiv, dar a fost scena care a creat mediul pentru contacte directe.
Iordania a devenit a doua țară arabă care a semnat un tratat de pace cu Israel. Cu toate acestea, înțelegerea nu s-a bucurat de prea multă popularitate, iar un sentiment pro-palestinian este răspândit pe scară largă în Iordania.
Israelul și OEP au desfășurat discuții secrete în Norvegia, iar acestea s-au soldat cu niște acorduri interimare de pace, pentru stabilirea unui guvern interimar palestinian (după principiul autoguvernării) și a unui consiliu ales în Cisiordania și Fâșia Gaza, pe o perioadă de tranziție de cinci ani, retrageri de trupe israeliene și negocieri pentru o așezare permanentă.
Președintele american Bill Clinton i-a convocat pe liderul palestinian Yasser Arafat și premierul israelian Ehud Barak la Camp David – dar nu s-a ajuns la un consens. Rezultatul a fost o altă răscoală palestiniană.
George W. Bush a devenit primul președinte al SUA care a cerut crearea unui stat palestinian, care să trăiască umăr la umăr cu Israelul, în „pace și securitate”.
Arabia Saudită a prezentat planul de pace susținut de Liga Arabă, care prevedea o retragere israeliană completă din teritoriile ocupate, precum și acceptarea de către Israel a unui stat palestinian, în schimbul unor relații normale cu țările arabe. Statele Unite, Uniunea Europeană, Organizația Națiunilor Unite și Rusia au prezentat un calendar propriu de acțiuni pentru o soluție permanentă cu două state, pentru rezolvarea conflictului.
Liderul palestinian Mahmoud Abbas și premierul israelian Ehud Omert eșuau în ajungerea la un consens în cadrul summitului găzduit de SUA. Ulterior, Olmert a mărturisit că părțile implicate erau aproape de perfectarea unui acord, dar un dosar de corupție pe numele său și un război în Gaza în 2008 aveau să năruiască orice fel de înțelegere.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se arăta gata pentru un acord de pace, care să cuprindă stabilirea unui stat palestinian demilitarizat. Totodată, el impunea o altă condiție – recunoașterea de către palestinieni a Israelului drept „stat al poporului evreu”.
John Kerry, secretarul de stat al SUA, îi convingea pe israelieni și palestinieni să reia discuțiile. Totuși, negocierile eșuau și erau suspendate în aprilie 2014.
Fazele preliminare ale Planului propus de Donald Trump pentru Orientul Mijlociu au fost demarate în Bahrain de către Jared Kushner, consilier și ginere al actualului președinte american. El a ales o abordare care punea aspectele economice pe primul plan, făcând apel la un fond de investiții de 50 de miliarde de dolari, care să dea un imbold palestinienilor și economiilor arabe din vecinătate. Liderii palestinieni l-au respins.
Donald Trump și-a prezentat planul complet pentru Orientul Mijlociu, la Washington, alături de Netanyahu. Practic, acordul prevedea recunoașterea SUA pentru suveranitatea Israelului asupra așezărilor din Cisiordania, iar palestinienilor le impunea mai multe condiții pentru un stat. Palestinienii l-au respins drept o anexare de facto, în timp ce extrema-dreaptă israeliană a fost nemulțumită de faptul că planul prevedea, totuși, o formă de stat palestinian.
Donald Trump a anunțat un acord surpriză pentru normalizarea relațiilor între Israel și EAU. Oficialii emirați susțin că acordul pune capăt anexării Cisiordaniei, dar chiar și așa Netanyahu a precizat că a Israelul a convenit doar să aștepte pentru moment.Benjamin Netanyahu anunțase, în 2019, că intenționează să anexeze așezările din Cisiordania, dar și o mare parte din Valea Iordanului în cazul în care este ales.
Bahreinul a convenit asupra unui acord de normalizare a relațiilor cu Israelul, spunând că înțelegerea va „crește stabilitatea, securitatea și prosperitatea în regiune”, într-o declarație comună cu Israelul și SUA.