Nicușor Dan, noi explicații despre NATO și amenințarea rusă ce planează asupra Republicii Moldova. Ce ar face dacă ar fi președintele României (VIDEO)

Publicat: 02 04. 2025, 18:33
Actualizat: 02 04. 2025, 18:36
Sursa Foto: Nicușor Dan / Facebook

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, pentru B1 TV, că Europa, inclusiv România, trebuie să crească cheltuielile militare pentru a descuraja o eventuală agresiune a Rusiei. În paralel, Europa trebuie să continue să sprijine Ucraina.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV, în contextul unor afirmații la Fanatik despre NATO și amenințarea rusă ce planează asupra Republicii Moldova.

Declarațiile inițiale ale lui Nicușor Dan despre situația R. Moldova

Întrebat, la Fanatik, dacă va cere intervenţia NATO în scenariul în care Rusia va ataca Republica Moldova în timpul mandatului său de preşedinte, Nicuşor Dan a dat un răspuns afirmativ: „Da, o voi face, dar este important să facem tot ce ţine de noi ca să nu ajungem la acest scenariu. Este important ca Europa să îşi consolideze capacitatea militară tocmai pentru a descuraja astfel de agresiuni. În acelaşi timp, trebuie să sprijinim Ucraina pentru că este o garanţie pentru securitatea Republicii Moldova”.

Nicușor Dan: Europa trebuie să descurajeze o eventuală agresiune rusă

Miercuri, Dan a venit cu noi explicații, pe B1 TV: „Ceea ce noi trebuie să facem, și din fericire Europa face azi, e să descurajeze o eventuală agresiune rusă și, pe de altă parte, să continue să ofere sprijin Ucrainei, astfel încât Ucraina să rămână și să obțină o pace cât mai rezonabilă pentru ea. Ăsta e primul răspuns. Pentru că întrebarea a fost ”dacă nu…”, am răspuns și această a doua ipoteză”.

„Ce e important e că Europa și România, ca parte a Europei, trebuie, din păcate, să mărească cheltuielile militare, să crească posibilitățile de producție militară, astfel încât să descurajeze războiul”, a continuat Nicușor Dan.
Candidatul a punctat apoi că „până la această ipotetică situație viitoare, trebuie să existe o garanție pe care NATO și nu România – că România nu poate să se angajeze în numele NATO, fără NATO – să o dea Republici Moldova”.