Marco Rubio încearcă să repare ce a stricat Trump. Turneu diplomatic de forță la Vatican și la Roma
Marco Rubio întreprinde un adevărat tur de forță, în aceste zile, la Vatican și la Roma, căutând să refacă relațiile bilaterale, care au avut de suferit din cauza atacurilor lui Donald Trump.
Marco Rubio, misiune diplomatică la Vatican și Roma
La o zi după ce a fost primit de papa Leon al XIV-lea, pe care Donald Trump l-a atacat verbal, Marco Rubio se află într-o misiune diplomatică la Roma. El încearcă să aplaneze tensiunile dintre Washington şi guvernul condus de Giorgia Meloni. Întâlnirea are loc după ce șeful de la Casa Albă a criticat-o pe Meloni pentru că i-a luat apărarea Suveranului Pontif.
Până la aceste atacuri, Giorgia Meloni a fost o aliată privilegiată a administrației Trump în Uniunea Europeană. Republicanul a ameninţat cu retragerea trupelor sale desfăşurate în mai multe ţări europene precum Spania, Germania şi chiar Italia. Este vorba despre statele europene care s-au opus războiului din Iran.
Joi, 7 mai, secretarul american de stat s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea. El a părăsit Vaticanul, după întâlnire, o întrevedere care era așteptată să fie tensionată după atacurile la adresa liderului catolic, relatează Reuters. Rubio a petrecut două ore și jumătate la Vatican, având întâlniri cu Papa Leon, dar și cu oficiali de rang înalt ai Sfântului Scaun, între care și cu principalul diplomat, cardinalul italian Pietro Parolin.
Vaticanul și Departamentul de Stat al SUA nu au oferit imediat detalii despre întâlniri. Fotografiile publicate de la întâlnire îi arătau pe Leon și Rubio strângându-și mâna înainte de a se așeza împreună la biroul oficial al papei din Palatul Apostolic al Vaticanului.
Oficialul american, întrevedere cu ministrul de externe Antonio Tajani
Înainte de întâlnirea cu Giorgia Meloni, Marco Rubio a avut o întrevedere cu ministrul italian de externe Antonio Tajani. La finalul discuției oficialul italian a declarat că a fost informat despre evoluția procesului de finalizare a războiului din Orientul Mijlociu. Statele Unite aşteaptă un răspuns din partea Iranului privind un posibil acord, a explicat vineri ministrul de externe italian Antonio Tajani.
Războiul din Iran a împlinit vineri o lună de la armistiţiul fragil obţinut de părţi, deşi în ajun tensiunile s-au amplificat printr-o serie de atacuri reciproce în Strâmtoarea Ormuz. Washingtonul aşteaptă ca Teheranul să răspundă unei propuneri menite să pună capăt războiului şi să redeschidă strâmtoarea. Joi, Trump a afirmat că va continua negocierile cu Iranul în pofida atacurilor din Strâmtoarea Ormuz.
Tajani i-a spus lui Rubio că Italia este favorabilă oricărei iniţiative care ar putea duce la un armistiţiu permanent. Totodată, a comunicat secretarului american de stat disponibilitatea marinei italiene de a curăţa minele din strâmtoare şi de a asigura navigaţia după ce conflictul se va încheia. El a calificat ca pozitivă întâlnirea cu Rubio, spunând că este importantă o prezenţă americană în Europa pentru a consolida NATO.
„Secretarul a spus că aşteaptă un răspuns iranian şi noi am încurajat dialogul. (…) Sunt convins că Europa are nevoie de Statele Unite, la fel cum are nevoie Italia, dar şi Statele Unite au nevoie de Europa şi de Italia. Acestea sunt relaţiile transatlantice, iar unitatea Occidentului este fundamentală”, a afirmat Antonio Tajani într-o declaraţie pentru presă după întâlnirea cu secretarul de stat american.