O profesoară a fost condamnată după ce i-ar fi trimis poze nud unuia dintre elevii săi şi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu acesta. Femeia în vârstă de 35 de ani este acuzată că și-a făcut fotografii indecente, care ulterior au ajuns la adolescent. Cadrul didacticeste mama a trei copii, dar asta nu a împiedicat-o să întreţină relaţii sexuale cu minorul, profitând de naivitatea acestuia, potrivit TheSun.
„Daniel și Kandice traversau o perioadă dificilă când s-a întâmplat. Dar acum vor doar să-și trăiască viața și să-și rezolve problemele. Mulți se întreabă cum de un bărbat poate să suporte această situație”, a spus o persoanăapropiată familiei.
Juraţii Tribunalului din Aylesbury au declarat că profesoara, pe numele său Kandice Barber este vinovată pentru întreţinerea relaţiilor sexuale cu minori.
Femeia are toată susţinerea din partea soţului său, chiar dacă l-a umilit pe acesta în faţa minorului, plângându-se de viaţa intimă pe care o are cu bărbatul ei.
„A fost acuzată că a făcut sex cu acel elev. Ea mi-a spus doar că a încercat să-l ajute cu problemele sale, iar cu privire la fotografie, cineva i-a spart contul de Snapchat, trimițând poza. Soția mea avea pe telefon imagini intime”, a spus soţul femeii.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani, a fost alături de soţia sa la fiecare termen al procesului, chiar a depus mărturie în favoarea acesteia.
Fotografiile indecente pe care femeia le trimitea minorului au ajuns în cele din urmă să circule printreelevii din şcoală. Aceasta a negat în primă fază că ar fi trimis astfel de fotografii, acuzându-l pe băiat că i-a spart telefonul şi a obţinut pozele pentru ca mai apoi să le facă publice.
De asemenea, adolescentul mărturiseşte că a negat relaţia cu profesoara sa pentru a o proteja, spunând că aceasta i-a zis că este însărcinată cu el şi îi era teamă că va ajunge să nască în închisoare. Între timp, femeia a pierdut sarcina, spunând apoi că a rămas însărcinată cu soţul ei.
O rejudecare a procesului cu privire la faptele săvârşite de aceasta va avea loc în ianuarie anul viitor.