Pasagerii unui avion au privit uimiți de cum cele două aeronave s-au ciocnit, chiar înainte de decolare, vineri, 16 iunie, pe Aeroportul Internațional Logan din Boston.
Imaginile au fost surprinse chiar de unul dintre pasagerii de la bordul aeronavei.
„A lovit celălalt avion. Nu se poate!”, a spus un pasager în înregistrarea video, potrivit NBC News.
Din fericire, în urma incidentului nu a fost nicio persoană rănită, dar pasagerii au ajuns la destinație cu câteva ore întârziere.
“I knew it was going to happen!”
Family onboard United flight to Newark had their cameras rolling as the wing of their plane clips the tail of a Delta plane at Logan International Airport this afternoon.
Hear from them on #wcvb
🎥: Rick Fredrickson pic.twitter.com/NPaOTB6Olm— Emily Maher (@EmilyMaherTV) June 17, 2023
Avionul era programat să se îndrepte spre Newark, New Jersey, moment în care aripa avionului a atins cealaltă aeronavă, potrivit comunicatului United.
Compania de transport aerian a anulat zborul afectat, care transporta 128 de pasageri. Potrivit United, pasagerii au coborât din aeronavă și au așteptat un alt zbor reprogramat.
Potrivit datelor de zbor Google, zborul Delta a avut întârzieri și a decolat cu 5 ore mai târziu de cât era programată.
Administrația Federală a Aviației a declarat că va investiga incidentul.