Peste 100 de morți în urma unei explozii la o rafinărie ilegală din Nigeria

Publicat: 25 04. 2022, 11:39

Sâmbătă, a avut loc o explozie la rafinărie ilegală din Nigeria, ceea ce a condus la moartea a peste 100 de persoane. Incidentul s-a petrecut la granița dintre Rivers şi Imo.

În urma exploziei, autoritățile din Niger au anunțat că vor intensifica măsurile de control asupra rafinăriilor clandestine, în scopul de a preveni astfel de evenimente, potrivit news.ro.

100 de morți în urma unei explozii la o rafinărie ilegală

Se pare că incidentul nu a produs numai pierderi umane și materiale, căci a fost pusă în pericol și o porțiune a a pădurii Abaezi, care se întinde pe graniţa zonei administraţiei locale Ohaji-Egbema, a statului Imo cu statul Rivers.

Sunt atât de mulţi oameni care au murit aici. Rog guvernului să analizeze acest lucru”, a declarat Uche Woke, un lucrător pe motocicletă, la locul exploziei de sâmbătă seara.

Incendiul a izbucnit vineri seara și s-a extins rapid în două zone de depozitare a combustibilului de la rafinăria ilegală de țiței, astfel încât  complexul a fost „cuprins de un incendiu care s-a extins rapid”.

Mai multe videoclipuri postate pe rețelele de socializare au arătat o scenă înfiorătoare, cu rămășițele carbonizate ale oamenilor.

Rafinăriile ilegale sunt numeroase în Nigeria

Rafinăriile ilegale sunt normale în Nigeria, iar proprietarii evită adesea reglementările și taxele prin înființarea de rafinării în zone îndepărtate, ferite de controalele autorităților.

Nigeria este cel mai mare producător de țiței din Africa, dar are foarte puține rafinării oficiale și, ca urmare, majoritatea benzinei și alți combustibili sunt importate, creând o deschidere pentru operatorii ilegali de rafinării.

Practica este atât de răspândită încât afectează producția de țiței din regiunea bogată în petrol a Deltei Nigerului.