O explozie puternică a avut loc într-un apartament din Galați. În urma incidentului, doi copii au suferit arsuri la nivelul feței și membrelor superioare, care au fost transportați imediat la spital.
Copiii cu vârste cuprinse între 9, respectiv 10 ani se aflau singuri acasă în momentul deflagraţiei. Părinţii lor aflându-se la serviciu. Din primele cercetări, explozia s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaz. Din fericire, nu au fost afectate și alte apartamente.
Copii au fost transportaţi la spital cu arsuri pe 30 la sută, la nivelul feţei şi membrelor superioare. În urma exploziei, s-au produs mai multe pagube materiale. S-a degradat mobilierul din apartament, bunurile electrocasnice, uşile din interiorul şi geamurile de la apartament.
Explozia s-a produs într-un apartament de la parter. Copiii răniţi au suferit arsuri la nivelul feţei şi membrelor superioare. Cei doi au fost transportaţi la Spitalul de Pediatrie din Galaţi. „În urma deflagraţiei au rezultat două victime, copiii de 9 respectiv 10 ani, cu arsuri pe 30 la sută la nivelul feţei şi membrelor superioare. S-au degradat mobilierul din apartament, bunurile electrocasnice, uşile din interiorul apartamentului, geamurile de la apartamentul respectiv”, a transmis ISU Galaţi. Minorii erau singuri acasă când s-a produs explozia în bucătărie, părinţii fiind la serviciu. „Apartamentul este situat la parter şi nu a fost nevoie de evacuarea locatarilor din bloc. Explozia nu a fost urmată de incendiu şi nu au fost afectate alte apartamente”, a specificat ISU Galaţi.
Pompierii au mai spus că nu a fost nevoie de evacuarea persoanelor din imobilul în care s-a produs explozia.
La faţa locului au intervenit patru autopseciale, echipajul SMURD tip B şi echipajul SMURD tip C de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi.
O altă explozie a avut loc zilele trecute în Constanța, în urma căreia două persoane din Constanța au fost grav rănite în urma unei explozii puternice urmată de un incendiu care a a avut loc în această dimineață. În urma exploziei mai multe apartamente au fost distruse.
Cele două victime au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța în stare gravă. Este vorba despre un bărbat de 50 de ani și o femeie, în vârstă de 49 de ani. Bărbatul conștient are arsuri pe aproximativ 40,-50,% din suparafata corpului, iar femeia are arsuri aproximativ 30%. Femeia a fost transportata de SMURD și asistenta de la SAJ la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Din primele informaţii cauza ar fi o acumulare de gaze de la butelia folosită de proprietari. Pe casa scării se simțea miros puternic de fum, iar ușile mai multor apartamente au fost distruse.