Olesia și Alexei cresc trei copii, dintre care cel mai mare are șase ani, iar cel mai mic are trei luni. Familia lor locuiește într-un sat din regiunea Saratov. Bărbatul a fost mobilizat ca trăgător, deși, conform legitimației sale militare, este șofer și nu știe să tragă. Antrenamentul lor după mobilizare s-a limitat la săparea de tranșee și la alergare. Comandanții lui Alexei nu-l lasă să părăsească războiul.
„Soțul meu a primit un telefon de la biroul de înregistrare și înrolare militară, i s-a spus că i-a venit o citație. El, ca persoană responsabilă, a mers s-o semneze. Alioșa a fost mobilizat pe 25 septembrie, iar pe 10 octombrie a fost trimis pe front.
Decretul Marelui Stat Major privind amânarea pentru tații a trei copii a fost emis pe 4 octombrie, dar comandanții soțului spun că nu au primit încă acest ordin, așa că nu-l pot lăsa să plece. Este o minciună. Acest decret a venit deja de la Statul Major, este expus public, nu înțeleg de ce nu-l pot concedia. Înseamnă că nu vor să o facă.
Lupt, scriu peste tot – comisarului militar, garnizoanei Saratov, Ministerului Apărării, Statului Major, administrației prezidențiale, deputaților, dar fără rezultate.
Soțul meu a studiat timp de cinci ani la Saratov, la Universitatea Politehnică, la departamentul militar. Dar cu o lună înainte de a primi gradul de ofițer, a părăsit departamentul militar. Doi ani mai târziu, a primit o convocare la armată, a slujit în infanterie și a rămas soldat.
Are o mențiune pe legitimația militară că este șofer. Și când a fost mobilizat și trimis pe front au scris că a fost un trăgător. Și acest lucru este alarmant: nu știe să tragă. Au stat la Saratov vreo două săptămâni. În acest timp au săpat tranșee și au alergat cinci kilometri. Și nu au mai fost exerciții, din câte știu eu.
Înainte de a pleca, au fost vizitați, după cum ni s-a spus, de guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busargin. Li s-au oferit truse de prim ajutor și le-au urat toate cele bune. Și când băieții au plecat pe front, au decis să se uite la ceea ce era în trusele de prim ajutor, pentru că un tip avea febră. Trusa era goală. Așa are grijă de noi statul nostru.
Băieții erau în stare de șoc. Ei spun: „De ce să mergem la luptă, să murim?”, „Am fost scoși din familii, așa că ni s-au dat și truse de prim ajutor goale în schimb. Ce este asta?”.
Soțul meu a lucrat ca șef al departamentului de logistică și monitorizare pe bază de rotație: o lună la Moscova, o lună acasă cu familia. Avem trei copii. Avem un credit ipotecar, împrumuturi – plăți de 50 de mii de ruble [pe lună]. Ni s-a promis că vom primi un ajutor. Dar într-o lună ne-au trimis cinci mii de ruble, pentru care nu poți cumpăra decât un pachet de scutece. Nu primim nicio alocație pentru copii: am încercat să aplic și s-a dovedit că se presupune că eram o familie bogată.
Fiica noastră are trei ani, fiul nostru are șase ani, iar cel mic are trei luni. Copiii întreabă constant unde este tata. Fiul meu îmi spune tot timpul că a trecut atât de mult timp, dar tata încă nu a ajuns acasă. Copiii se culcă și spun: „Doamne, ajută-l pe tata, când vine, de ce nu vine?” Îi cer deja lui Dumnezeu ca tata să vină.
Am crize de nervi. Stau singură cu copiii mei acasă, sunt bolnavi de o lună. Nu pot să mănânc, nu pot să dorm, nu pot face nimic. Vreau să fie cu noi, vreau să-i aud inima”, povestește Olesia.