Primul câine vegetarian din lume: Labradorul care nu mănâncă niciodată carne pentru că este alergic (FOTO)

Publicat: 08 06. 2012, 21:37

Un labrador din Cudworth, Marea Britanie, este probabil primul câine din lume vegetarian. Irwin este alergic la carne, astfel că el nu poate mânca pui, porc sau vită, delicatese la care orice patruped salivează în orice moment.

Reacția la carne este atât de violentă, încât labradorul de doi ani, însoțitor pentru persoanele oarbe, se alege cu mâncărimi și umflături pe lăbuțe, nemaiputând să meargă, scrie The Sun.

Stăpânii patrupedului îl hrănesc doar cu o mâncare specială făcută din cartofi.

„Dacă facem duminica un grătar, Irwin nu se milogește, iar dacă vreo bucată de carne cade pe jos, el o ignoră”, a declarat stăpânul câinelui.