Prințesa Diana. Motivul SECRET pentru care Prințesa Diana purta două ceasuri la mână

Prințesa Diana. Motivul SECRET pentru care Prințesa Diana purta două ceasuri la mână

Prințesa Diana. Printre fotografiile care circulă înainte de aniversarea morții sale de pe 31 august, este una care o arată pe Prințesa Diana la meci de polo, se întâmpla la doar câteva zile înaintea nunții ei cu Prințul Charles, pe 29 iulie 1981.

Imaginea o arată din profil, purtând un inel de logodnă cu diamant și safir (inel care mai apoi i-a fost dăruit Prințesei Kate), dar în aceeași imagine, Prințesa Diana mai poartă și două ceasuri pe aceeași mână. Unul era de aur, era al ei, dar cel mai mare, din piele, aparținea logodnicului său, Prințul Charles, scrie anamariavasile.com.

Cel mai NEGRU SECRET al casei Regale a ieșit la iveală: De ce a fost ÎNGROPATĂ prințesa Diana într-un sicriu de PLUMB de 250 de kg

Îi purta ceasul ca tribut celui căruia avea de gând să i se dăruiască complet și din toată inima. Dar mai era și un semn discret de sprijin, prințul concura și el în acel meci de polo.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`