Procesul lui Hosni Mubarak a fost reluat. Confruntări au loc între susținătorii și adversarii fostului președinte

Publicat: 15 08. 2011, 13:40

Procesul fostului președinte egiptean a fost reluat, luni, după ce Hosni Mubarak a fost adus, pe targă, în sala de tribunal, relatează BBC.

În vârstă de 83 ani, primul lider din Orientul Mijlociu a fost transportat pe o targă în boxa acuzațiilor, într-o cușcă de oțel și a vorbit pentru scurt timp cu cei doi fii ai săi, Alaa and Gamal, care i s-au așezat alături.

În fața academiei de poliție din Cairo, care este păzită de 5000 de membri ai forțelor de ordine, sute de susținători și adversari ai lui Mubarak au început să se atace reciproc cu pietre. Cel puțin cinci persoane sunt rănite în urma altercațiilor.

Pe pancartele susținătorilor se pot citi mesajele “(Mubarak) este liderul Egiptului până când va muri” sau “Hosni Mubarak nu este Saddam”.

Fostul președinte egiptean este acuzat că a ordonat forțelor de ordine să deschidă focul asupra protestatarilor care cereau demisia sa, de corupție și pentru că a permis vânzarea de gaze naturale egiptene către Israel, la prețuri inferioare celor impuse de piață.

Prima audiere a procesului a avut loc pe 3 august. Mubarak este internat din aprilie la spitalul Internațional din Sharm el-Sheikh, unde a rămas în detenție, până la deschiderea procesului.

Potrivit avocatului lui Mubarak, fostul lider suferă de cancer, însă conducerea spitalului în care este internat a dezmințit informația.