Putin nu se află pe lista delegației ruse de la Istanbul. Cele două părți negociază pacea din Ucraina

Publicat: 15 05. 2025, 07:43
Sursa Foto: Hepta.ro / Sputnik / Ilya Pitalev

Vladimir Putin nu se află pe lista delegației ruse care se va afla, joi, la Istanbul pentru negocieri directe cu ucraineni.

Putin nu merge la negocieri

Kremlinul a anunțat, miercuri, care sunt membri delegației ruse care se va deplasa, joi, la Istanbul pentru a negocia direct cu ucrainenii, dar nu a menționat numele lui Vladimir Putin, deși Volodimir Zelenski l-a invitat să se deplaseze în Turcia pentru discuție, conform știrileprotv.

Delegația rusă va fi condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinski, viceministrul de Externe Mihail Galuzin şi viceministrul Apărării Alexander Fomin.

Negocierile de pace de la Istanbul vor avea în prim-plan chestiunile politice și tehnice, a transmis consilierul de politică externă a lui Putin.

Vladimir Putin a cerut o negociere directă, după ce a respins ultimatumul Europei privind un armistițiu de 30 de zile în Ucraina.

Aproape de un acord de pace în 2022

Ultimele negocieri Rusia-Ucraina au avut loc în martie-aprilie 2022, la o lună de la invazie. Rusia spune că la acele negocieri a fost aproape de un acord de pace, dar a fost abandonat de Ucraina la cererea lui Joe Biden și a premierului britanic de atunci, Boris Johnson. În plus, Ucraina nu a mai vrut să îl semneze după ce trupele ruse s-au retras din Kiev.