Putin renunță la unul dintre cei mai fideli colaboratori. Serghei Lavrov concediat după anularea summitului de la Budapesta

Publicat: 06 11. 2025, 18:32
Sursa Foto: Hepta - Zuma Press / Lev Radin

Serghei Lavrov este considerat responsabil pentru anularea summitului de la Budapesta, dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Reproșurile au venit chiar de la Kremlin, iar ministrul rus de externe a trebuit să-și facă autocritica.

Serghei Lavrov a căzut în dizgrație

Ministrul rus de externe era considerat, până de curând, unul dintre cei mai fideli colaboratori ai lui Vladimir Putin. De-a lungul anilor, Serghei Lavrov a urmat cu strictețe direcțiile stabilite de la Kremlin și a căutat să le impună în toate negocierile în care a fost implicat. Atitudinea sa arogantă și inflexibilă i-a atras, pe de altă parte, antipatie din partea liderilor occidentali.

Diplomat de formație sovietică, Lavrov este văzut drept un negociator rigid, prea puțin dispus la compromisuri. Asemenea, predecesorilor săi, sovietici, el insistă la nesfârșit, în negocieri, pentru a-și impune punctul de vedere. De regulă, ceilalți, mai puțin pregătiți să facă față unei asemenea tactici, cedează, într-un final.

Se pare că, tocmai această atitudine i-a adus sfârșitul în carieră. Poziția inflexibilă pe care a adoptat-o în discuțiile cu secretarul de stat Marco Rubio, l-a făcut pe american să se ridice de la masă. El l-a convins pe Donald Trump să anuleze summitul de la Budapesta, ceea ce a reprezentat un eșec pentru Vladimir Putin.

Cariera ministrului rus de externe a ajuns la final

Serghei Lavrov, în vârstă de 76 de ani, care conduce Ministerul de Externe al Rusiei de peste două decenii, a lipsit de la ședința Consiliului de Securitate convocată pe 5 noiembrie. Se pare că Vladimir Putin a considerat că prezența sa nu mai este oportună. Totuși această absență, de marcă, a atras atenția, dat fiind că Lavrov este membru permanent al acestui organism.

Publicația Kommersant, apropiată Ministerului de Externe de la Moscova, a relatat că Lavrov ar fi fost „absent cu acord prealabil”. Ziarul a citat surse anonime de la Kremlin. Totuși, ministrul de externe a fost singurul care a lipsit de la reuniunea deosebit de importantă. â

În cadrul întâlnirii, Vladimir Putin le-a cerut oficialilor de rang înalt să elaboreze propuneri privind o posibilă reluare a testelor nucleare. Este o practică la care Rusia a renunțat încă din 1990.

Serghei Lavrov înlocuit la conducerea delegației ruse la G20

Totodată, ministrul de externe rus nu va mai conduce delegația rusă la summitul G20. Kremlinul a anunțat că delegația rusă va fi condusă, în acest an, de Maksim Oreșkin, adjunctul șefului administrației prezidențiale. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov. Acesta a declarat că decizia i-a aparținut chiar lui Vladimir Putin.

De altfel, dictatorul rus nu va participa la lucrările summitului, care va avea loc în Africa de Sud. Această țară a semnat Statutul de la Roma care obligă membrii să execute mandatul de arest emis de Curtea Penală Internațională.

Este pentru a treia oară când Vladimir Putin evită o participare la reuniuni internaționale majore din cauza mandatului CPI. În 2025, el a renunțat la vizita în Brazilia pentru summitul BRICS, iar în 2022 a lipsit de la reuniunea G20 de la Bali. Ambele delegații ale Rusiei au fost conduse de Serghei Lavrov.

Lavrov și-a găsit nașul cu Marco Rubio

Potrivit relatărilor din presa rusă, Lavrov a discutat telefonic cu Marco Rubio la 21 octombrie. Cei doi au încercat să stabilească detaliile unui summit între Donald Trump și Vladimir Putin. Întâlnirea urma să aibă loc la Budapesta. Cei doi au avut un schimb de replici destul de tensionat, Serghei Lavrov abordând o atitudine inflexibilă care a dus la întreruperea negocierilor fără vreun rezultat.

În urma discuțiilor cu omologul său rus, Marco Rubio i-ar fi recomandat lui Trump să anuleze întâlnirea. Iar acest lucru chiar s-a întâmplat, deși toată lumea era convinsă că cei doi se vor vedea din nou.

La scurt timp după anularea summitului, Statele Unite au anunțat noi sancțiuni economice împotriva companiilor petroliere Rosneft și Lukoil. Au fost primele sancțiuni impuse Rusiei după revenirea lui Trump la Casa Albă.

Ceea ce s-a întâmplat a făcut ca Serghei Lavrov să pice în dizgrația lui Vladimir Putin.