Oficialii ucraineni nu au revendicat responsabilitatea pentru atac însă orice deteriorare a aeronavei staționate la baza rusească, care se află la 300 de mile de granița cu Ucraina, are un impact asupra capacității Rusiei de a efectua lovituri asupra țării agresate – menționează G4Media.
În imagini se pot observa pagube la cel puțin o aeronavă despre care analiștii militari susțin că ar fi ca fiind un bombardier TU-95. În jurul său se văd efectele bombardamentului, pâmântul ars și zona acoperită de spumă de stingere a incendiilor.
Două bombardiere ar fi fost avariate într-o explozie la o bază aeriană din regiunea Saratov, Rusia
Un corespondent Ukrinform spune că anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, Yurii Ihnat, pe Facebook.
„O explozie a avut loc la baza aeriană Engels. Ei scriu: două bombardiere strategice rashiste (un termen de argou ucrainean pentru „ruși rasiști și fasciști”, n.r.). Au fost raportate victime”, susține Yuri Ihnat.
Despre incident se vorbește și în versiunea de limbă rusă a BBC, care a precizat că informațiile încă nu au fost confirmate.
Potrivit BBC, luni dimineață, canalele rusești de Telegram au raportat o explozie la Baza Aeriană VKS din orașul Engels, regiunea Saratov, iar autoritățile au anunțat ulterior că investighează informațiile.
Rapoartele neconfirmate arată că o dronă a căzut pe pista bazei aeriene, în jurul orei locale 6 AM, într-un incident în care au fost avariate două bombardiere. Totodată, ar fi fost răniți doi militari.
„Stimați locuitori, pe rețelele sociale și în mass-media se răspândesc informații despre o bubuitură puternică (…) în Engels la primele ore ale dimineții. Vreau să vă asigur că nu au existat urgențe în zonele rezidențiale ale orașului. Nu există niciun motiv de îngrijorare. Nu a fost avariată nicio instalație de infrastructură civilă”, a declarat guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busargin.
Anton Gerașcenko, consilier al ministrului ucrainean de interne, a distribuit o înregistrare video cu explozie puternică și spune că „baza aeriană Engels este unul dintre locurile de decolare pentru avioanele rusești care lansează rachete asupra Ucrainei”.
Two TU-95 planes supposedly damaged after a reported drone attack on an air base in Russian Engels, Saratov region.
Engels airbase is one of the take-off sites for Russian planes that launch rockets on Ukraine. pic.twitter.com/ArQ9rZVRmw
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) December 5, 2022