Secretarul general al ONU: „Războiul ar putea declanșa un uragan de foamete”
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că războiul din Ucraina ar putea declanșa un „uragan de foamete” în mai multe țări și că sistemul alimentar mondial este în pericol de prăbușire.
Totodată, acesta a adăugat că Ucraina este „decimată” sub ochii întregii lumi și că trebuie luate măsuri pentru a se evita o criză alimentară, potrivit
„Războiul ar putea declanșa un uragan de foamete”
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a discutat atât despre situația dramatică din Ucraina, cât și despre pericolele la nivel global în ceea ce privește sistemul alimentar.
„Ucraina este în flăcări” și „țara este decimată sub ochii întregii lumi”, a spus el, citat de BFM TV. „Trebuie să facem tot ce este posibil pentru a evita un uragan de foamete și prăbușirea sistemului alimentar mondial”, a adăugat el, în fața ziariștilor, în New York.
Producția agricolă din Ucraina și Rusia a fost blocată
Războiul dintre Rusia și Ucraina a oprit producția agricolă a celor două țări, responsabile cu 30% din comerțul global cu grâu. Ucraina este cel mai mare producător mondial de ulei de floarea-soarelui, cu Rusia pe locul doi, potrivit S&P Global Platts. Cele două adunate reprezintă 60% din producția globală.
Prețurile grâului la bursa din Chicago s-au tranzacționat la maxime din ultimii 14 ani.
Livrările Rusiei cu aceste mărfuri sunt restricționate din cauza sancțiunilor larg răspândite, care îngreunează restul lumii să-și cumpere produsele. Aprovizionarea ucraineană a fost oprită deoarece luptele au închis porturile țării.