Serviciul Federal de Securitate al Rusiei pretinde că ucrainenii au lansat peste 100 de atacuri asupra teritoriului rus de la începutul lunii

Publicat: 09 10. 2022, 23:56
Foto: Hepta - Sputnik

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a acuzat armata ucraineană că a atacat teritoriul rus de peste 100 de ori doar de la începutul acestei luni, informează DPA, citată de Agerpres.

FBS acuză Ucraina de atacuri asupra Rusiei

Serviciul rus susține că, în ultimele zile, au fost bombardate 32 de sate din regiunile Bryansk, Kursk şi Belgorod, toate aflate la granița cu Ucraina. O persoană ar fi fost ucisă şi cinci rănite.

FSB mai pretinde că numărul atacurilor lansate de ucraineni asupra teritoriului rus a crescut semnificativ.

Aceste informații nu pot fi verificate din surse independente.

Amintim că, sâmbătă dimineață, o explozie a avariat Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia. Peninsula a fost anexată ilegal de ruși în 2014. Vladimir Putin a denunțat „un act terorist” planificat de serviciile speciale ucrainene. Drept răzbunare, rușii au bombardat cu rachete blocuri din Zaporojie. Zeci de civili au fost uciși și răniți. Urmare a avarierii podului, Putin a convocat pentru luni o reuniune a Consiliului său de securitate.