Statul american a pregătit timp de peste un deceniu întâlnirea Xi – Trump. China s-a gonflat economic, dar Trump are cărțile

Trei președinți americani, 5 mandate și un singur scop: păstrarea superiorității Statelor Unite pe plan global și câștigarea războiului civilizațional cu China. 

Președintele Donald Trump negociază cu liderul chinez Xi de pe poziții de forță, ca urmare a politicilor americane bipartizane din ultimele aproape două decenii. Fiecare administrație a mai pus o cărămidă la forța de negociere a statului american de astăzi. 

Miza confruntării SUA – China este uriașă. Câștigătorul va decide care este modelul politic majoritar pe Terra la sfârșitul acestui secol. În funcție de rezultat, modelul de societate va fi cel euro-atlantic, bazat pe democrație, stat de drept și libertate sau cel chinezesc, bazat pe control, dictatură și tiranie. 

Obama și pivotarea către Asia 

Președintele Barack Obama a anunțat politica de „rebalance to Asia”, în ultimii ani ai primului său mandat. Strategia americană se schimba după decenii dominate de atenția pe Orientul Mijlociu (războaiele din Irak și Afganistan) și jumătate de secol de atenție la factorul URSS în Europa și în alte regiuni ale globului.

În 2012, Obama retrage primele trupe americane din Europa, un gest politic care anunța strategia mai largă a președintelui Trump de mai târziu. Cei care sunt surprinși de decizia lui Donald Trump de a retrage o parte din trupele americane din Europa în 2026 nu au citit probabil știrile din ultimii 14 ani.

Politica administrației Obama nu a fost prezentată oficial ca fiind anti-China, dar era evident că ideea era de a limita dominația regională a Chinei și de a reasigura aliații SUA din regiune că Washingtonul rămâne principala putere din Asia.

Strategia avea trei componente:

1. 1. militară și de securitate;
   2. economică;
   3. diplomatică/instituțională.

Acțiunile administrației Obama au fost timide, însă cu toate acestea avem elemente concrete care arătau că statul american se reorienta pe noua direcție:

• rotația de pușcași marini americani în nordul Australiei (Darwin);
• cooperare navală mai mare cu Filipine;
• exerciții militare extinse cu Japonia și Coreea de Sud;
• vânzări de armament și cooperare strategică cu Vietnam și India.

Cele mai importante schimbări le avem la Departamentul Apărării care a început să reorienteze forțele americane. Astfel, a fost făcută publică noua strategie care anunța că:

• 60% din flota navală americană urma să fie concentrată în Pacific până în 2020;
• SUA vor avea o prezență navală și aeriană mai mare în Asia-Pacific.

Acesta era un semnal direct pentru Beijing că SUA nu vor accepta o hegemonie chineză în Pacificul de Vest.

Conflictul a devenit evident în momentul în care China a început să construiască insule artificiale, baze militare și infrastructură navală și aeriană în zone disputate cu vecinii, încălcând grosolan dreptul internațional.

SUA au răspuns cu:

• operațiunea „Freedom of Navigation” (FONOPs), adică nave americane care traversau zone revendicate de China;
• susținerea juridică și diplomatică a statelor precum Filipine și Vietnam;
• promovarea dreptului maritim internațional împotriva revendicărilor chineze.

În plan comercial, cea mai importantă victorie a fost semnarea TPP (Trans-Pacific Partnership) între SUA și economii puternice precum Japonia, Vietnam, Australia, Singapore, Malaiezia, dar fără China. Scopul americanilor era să întărească legăturile economice cu țări asiatice, să stabilească reguli comerciale scrise de ei și nu de chinezi și să împiedice formarea unei ordini economice dominate de China.

Strategia lui Barack Obama a eșuat parțial. Pe de o parte, SUA au rămas blocate în probleme de securitate din Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, China a continuat să crească economic într-un ritm extrem de rapid, și-a extins marina de război, a militarizat insulele construite în apele internaționale, și-a crescut influența regională și a lansat Belt and Road Initiative. Nici măcar componenta economică din TPP nu a fost dusă până la capăt.

SUA aveau nevoie de mai multă fermitate și ea a venit odată cu câștigarea alegerilor prezidențiale de către Donald Trump, în 2016.

Mandatul Donald Trump I

Trump a înțeles că nu este vorba doar despre un conflict economic, ci de unul civilizațional. El a trecut încă din primul mandat la o nouă politică față de China, o politică de confruntare și de competiție strategică. Se depășea strategia de „rebalance” și „balancing”.

Strategia lui Trump a avut cinci direcții majore:

1. războiul comercial și tehnologic;
2. consolidarea militară în Indo-Pacific;
3. întărirea relațiilor cu aliații și partenerii anti-China;
4. construirea formatului QUAD;
5. redefinirea conceptuală a regiunii ca „Indo-Pacific”, nu doar Asia-Pacific;

1. Războiul comercial și tehnologic a fost partea cea mai vizibilă a politicii lui Donald Trump. Administrația Trump a impus tarife pe sute de miliarde de dolari de importuri chinezești: oțel, aluminiu, electronice, bunuri industriale, componente tehnologice și altele.

Argumentele oficiale au fost deficitul comercial uriaș, furtul de proprietate intelectuală,  transferul tehnologic forțat, subvenții industriale chineze, practici comerciale neloiale.

Prin aceste politici, SUA încercau să încetinească ascensiunea industrială a Chinei, să reducă dependența americană de producția chineză și să forțeze Beijingul să accepte reguli comerciale mai favorabile Washingtonului.

Războiul tehnologic a început cu o adevărată ofensivă împotriva companiilor chineze apropiate de regimul comunist, precum Huawei Technologies și ZTE. Astfel, SUA au limitat accesul Huawei la tehnologie americană, au interzis unor firme americane să colaboreze cu Huawei fără licențe speciale, au presat aliații să excludă Huawei din rețelele 5G. În epocă, în România lideri politici precum Victor Ponta au promovat achiziția de echipamente chinezești, însă în cele din urmă România s-a alăturat aliaților occidentali și a ales să-și protejeze rețelele critică. Acesta a fost începutul competiției tehnologice care astăzi s-a extins la industria de semiconductori, AI, cloud, rețele de aprovizionare.

2. Din punct de vedere militar, Trump a mutat rapid și ferm pentru a contracara creșterea Chinei. Primul pas a fost înlocuirea termenului „Asia-Pacific” cu „Indo-Pacific”. Nu este doar o schimbare semantică. Ideea lui Trump era includerea Indiei într-o coaliție strategică de echilibrare a Chinei și de conectare a Oceanului Indian cu Pacificul. Astfel se urmărea limitarea expansiunii maritime chineze.

În această logică se intensifică operațiunile navale FONOPs, se stabilesc patrule maritime și zboruri strategice. În plus, SUA au contestat agresiv revendicările teritoriale chineze. În 2020, administrația Trump a declarat oficial că multe dintre revendicările maritime ale Chinei sunt ilegale conform dreptului internațional. Ceea .

Cartoful fierbinte – Taiwan

Încă din primele zile ale primei sale administrații, Donald Trump a apropiat și mai mult SUA de Taiwan. Americanii au aprobat vânzări de arme către Taiwan, au crescut contactele politice, au intensificat tranzitul forțelor militare americane prin strâmtoarea care desparte cele două Chine. Unul dintre campionii apropierii de Taiwan a fost senatorul Marco Rubio, cel care astăzi conduce diplomația americană.

3. Relansarea alianțelor și parteneriatelor regionale

În timp ce critica aliații europeni pentru nesăbuința de a nu investi în apărare, Trump a crescut nivelul cooperării strategice cu aliații din Asia cu scopul de a bloca China.

Relația cu Japonia a fost la un nivel fără precedent, iar asta s-a datorat și respectului pe care Trump îl purta fostului premier de la Tokyo, Shinzo Abe. Japonia a devenit rapid un pilon-cheie al strategiei din Indo-Pacific și principalul partener american în competiția cu China.

Trump a apropiat și India și a alăturat-o intereselor americane.  Au început exerciții militare comune, o cooperare navală extinsă și tot acum se semnează acorduri logistice și de informații. India este văzută la Washington ca singura țară din regiune care poate contrabalansa influența Chinei.

Relația cu Vietnamul a ajuns la un nivel de neimaginat în timpul primei administrații. Vechiul dușman începea o colaborare amplă cu SUA, în special în Marea Chinei de Sud. Cooperare maritimă la ajuns la nivelul în care portavioane americane ancorau în porturile vietnameze. Vietnamul s-a apropiat de SUA deoarece a înțeles că o Chină puternică le-ar putea afecta independența și acțiunea strategică.

Un punct important pe agendă a fost și întărirea colaborării cu Filipine. Au continuat și s-au extins exercițiile militare comune dar și acțiunile de susținere a libertății de navigație.

4. Revitalizarea formatului Quad reprezintă cel mai important succes diplomatic și strategic din primul mandat al președintelui Trump. Din acest format fac parte SUA, Japonia, India și Australia. În timpul lui Barack Obama, formatul era vag și lipsit de consistență. Trump îl activează la nivel strategic și formatul începe să funcționeze activ. Scopul declarat al QUAD este ca aliații să se coordoneze maritim împotriva expansiunii Chinei. QUAD funcționează deja ca o versiune mai soft al unui NATO asiatic.

5.Noutatea majoră pe care o aduce Trump este modul în care este definită China, și anume ca un rival sistem, un „competitor strategic”. Se renunța astfel la vechile idei care spuneau că integrarea economică a Chinei în sistemul economic global va duce la liberalizarea și democratizarea acesteia. Ultimele decenii au arătat că statul chinez rămâne o dictatură feroce.

Toate aceste schimbări în strategia americană au fost păstrate și chiar upgradate în timpul administrației Biden.

Mandatul Joe Biden

Strategia administrației Biden față de China a reprezenta o continuare a viziunii lui Donald Trump. Biden chiar a extins competiția cu statul comunist, alegând să construiască o coaliție indo-pacifică și mai largă cu scopul de a limita ascensiunea Chinei.

Ce a continuat Biden

• • A menținut tarifele comerciale impuse Chinei. Era deja evident că noua viziune a lui Trump obținuse un consens bipartizan în SUA.
  • A continuat competiția tehnologică. Biden a continuat să pună presiuni pe companiile chinezești sensibile, precum Huaweii și chiar a blocat anumite exporturi de tehnologie către China.
  • Tot Biden este cel care a consolidat QUAD și a adăugat elemente ce țin de infrastructură și reziliență economică.
  • Biden păstrează conceputul de „Indo-Pacific adoptat de Trump și nu revine la conceputul utilizat pe când era vice-președinte. Asta arată continuitate strategică și certitudinea că Beijingul este văzut ca principala provocare strategică.
  • A continuat politica de sprijin față de Taiwan. Au existat chiar discuții despre cum SUA și Japonia ar putea descuraja China să atace militar Taiwanul.
  • A continuat relațiile speciale în zona de apărare cu Japonia, Coreea de Sud, Filipine, Australia.

Ce aduce nou Biden

• • Biden a venit cu strategia „small yard, high fence”. În traducere, SUA nu încearcă decuplarea de China, ci blocarea accesului acesteia la tehnologiile cele mai avansate, în special semiconductori, AI, supercomputing, quantum, echipamente de fabricare a cipurilor.

• • Scopul era acela de a încetini dezvoltarea sectoarelor militar și AI chinezești.

• • Biden construiește o alianță tehnologică occidentală din care fac parte în special Japonia, Olanda, Coreea de Sud, Taiwan.

• • Din punct de vedere militar, noutatea din era Biden este apariția AUKUS, o alianță formată din SUA, UK și Australia. Scopul alianței era de a furniza submarine nucleare Australiei și de a integra tehnologie militară avansată.

• • SUA obțin acces extins la baze filipineze apropiate de Taiwan și Marea Chinei de Sud. Acestea sunt importante pentru că permite dispersia forțelor americane și complică planificarea militară chineză.

Pe plan intern, Biden a continuat politica de reindustrializare începută de Donald Trump. Prin CHIPS and Science Act oferă subvenții masive pentru producția locală de semiconductori.

În concluzie, Biden continuă majoritatea politicilor adoptate de Trump, își însușește noua viziune strategică și chiar duce politicile de containment la un nou nivel.

Mandatul Trump II 

Încă din primul său an din cel de-al doilea mandat, Donald Trump a obținut numeroase succes diplomatice în ceea ce numim deja regiunea Indo-Pacific. Sunt acorduri semnate într-un ritm extrem de rapid, care au schimbat paradigma în întreaga regiune.

• • Acord cu Vietnamul privind reducerea tarifelor și extinderea accesului la piață. Importanța strategică este dată de faptul că mută lanțurile comerciale din China spre Vietnam. Vietnamul a devenit unul dintre marii beneficiari ai strategiei „China+1”, prin care companiile occidentale mută producția din China către alte state asiatice. SUA urmăresc diversificarea lanțurilor de aprovizionare, reducerea dependenței industriale de China, consolidarea influenței americane în ASEAN

• • Acord comercial și tehnologic cu India pe minerale critice, AI, semiconductori, AI, tehnologie militară, lanțuri de aprovizionare. Miza strategică e dată de faptul că se construiește un pol economic anti-China. India este văzută de SUA drept principalul competitor regional față de China, alternativă industrială și demografică la economia chineză, partener esențial în QUAD.

• • Acord militar cu Japonia, prin care se extinde interoperabilitatea dintre cele două armate, Tokyo își crește cheltuielile de apărare. Efectul strategic: se consolidează frontul din Pacific. Japonia este pilonul central al strategiei americane în Pacificul de Vest

• • Acord militar cu Filipine, prin care se extinde accesul american la bazele militare din regiune. Noile facilități americane îi permit o reacție rapidă într-o eventuală criză în Taiwan sau în Marea Chinei de Sud.

• • Acorduri militare și tehnologice cu Coreea de Sud. Sunt acorduri pe cipuri, apărare antirachetă, industrie strategică. Efectul strategic: contracararea Chinei și Coreei de Nord.

• • Acord comercial cu Malaiezia. Se limitează influența economică chineză.

• • Acord comercial cu Cambodgia. Se reduce dependența comercială a Cambogiei de China.

În 2025, politica SUA s-a axat pe trei direcții majore. 

1. 1. Containment economic și tehnologic al Chinei
   2. Consolidarea alianțelor militare din Indo-Pacific
   3. Relocarea lanțurilor industriale critice din China către state partenere asiatice

Trump mută strategic în 2026 și preia controlul pieței de petrol globale

• • 3 Ianuarie 2026, Donald Trump îl extrage pe dictatorul Nicolas Maduro din Venezuela și chiar dacă nu schimbă radical regimul, se asigură că acesta se va subordona intereselor americane. Este prima mare lovitură dată Chinei care cumpăra peste 90% din exporturile de petrol venezuelean la un preț inferior celui de pe piața liberă.

• • Pe 28 februarie începe Operațiunea Epic Fury împotriva regimului dictatorial de la Teheran. În acest moment, SUA controlează strâmtoarea Hormuz și a blocat orice export de petrol iranian. Prin această strâmtoare China își asigura 40-50% din exporturile de petrol.

În concluzie, Donald Trump negociază cu China de pe poziții de forță, de neimaginat în urmă cu 12 ani sau chiar 12 luni. Strategia SUA care s-a întins pe mandatele a trei președinți americani, fiecare cu rolul său, îi oferă lui Donald Trump un avantaj strategic.

Beijingul are o economie puternică, dar fără capacitatea de a proiecta forță globală în condițiile în care nu are acces nelimitat la energie, nu se bucură de libertate pe rutele maritime și nu controlează lanțurile de aprovizionare.

Scopul final al strategiei americane este eliminarea sau cel puțin blocarea regimurilor autoritare peste tot pe glob. Donald Trump a eliminat conducerea dictatorială din Venezuela, distruge Iranul, cel mai important aliat al Rusiei și Chinei din Orientul Mijlociu, impune sancțiuni economice majore pe companiile energetice rusești și încearcă să elimine amenințarea reprezentată de China atât la nivel regional cât și global.

Pasul următor este ca aliații europeni ai Statelor Unite să se alăture eforturilor americane de consolidare a democrației și de destabilizare a dictatorilor, la nivel global. Democrațiile din Asia sunt implicate.

Totuși, chiar și fără sprijinul europenilor, Donald Trump are cărți mai bune. Acest lucru nu se datorează norocului ci unei strategii concrete a statului american, la care au lucrat 3 președinți, fiecare cu rolul său.