Donald Trump a lansat programul „Cardul Auriu”. Suma uriașă pe care trebuie să o plătească străinii ca să beneficieze de viza specială
Astăzi, Donald Trump a semnat un Ordin Executiv pentru a pune în aplicare programul de vize Gold Card (n.r. Cardul Auriu). Acesta este dedicat exclusiv străinilor care pot dona către Statele Unite o sumă uriașă de bani.
Cât trebuie să plătească un străin pentru un Card Auriu
Pentru a putea beneficia de avantajele oferite de Cardul Auriu, un imigrant trebuie să plătească un milion de dolari, dacă sunt achitați integral de beneficiarul vizei speciale, sau două milioane de dolari, dacă suma este achitată de o corporație sau o entitate similară, în numele unei persoane fizice.
Ce beneficii oferă Cardul Auriu
Programul are scopul de a accelera emiterea unei vize de imigrare.
Secretarul Comerțului are datoria de a depune banii obținuți prin vânzarea de carduri aurii la Trezorerie, urmând a fi folosiți pentru dezvoltarea comerțului și industriei americane. De asemenea, Ordinul Executiv semnat astăzi de Trump prevede ca Secretarii să ia măsurile necesare pentru implementarea programului, stabilirea proceselor de solicitare, a taxelor și a potențialelor extinderi la alte categorii de vize.
„Ordinul Executiv prevede ca aceste cadouri să servească drept dovadă a capacității comerciale excepționale și a beneficiului național, accelerând soluționarea cererilor în conformitate cu preocupările juridice și de securitate”, se arată pe site-ul oficial al Casei Albe.
Dorința lui Donald Trump a fost ca programul să atragă investitori și antreprenori bogați, stimulând astfel creșterea economică a SUA. Președintele american speră că Statele Unite se vor poziționa astfel ca un centru mondial pentru antreprenori și afaceri.
Lansarea programului a dus la critici asupra administrației Biden
Pe site-ul oficial al Casei Albe, odată cu anunțul semnării Ordinul Executiv de către Donald Trump, au fost lansate și o serie de critici la adresa administrației Biden.
Comunicatul susține că politicile mult prea permisive ale administrație Biden au dus la imigrarea în număr mare a cartelurilor și teroriștilor. De asemenea, liderii politici din perioada mandatului lui Joe Biden sunt acuzați de decizii administrative care au dus la „copleșirea comunităților americane” și „epuizarea resursele”, prin permiterea unui număr mare de refugiați să intre pe teritoriul Statelor Unite.
„Acest Ordin va realinia politica federală de imigrare cu interesele națiunii și va aduce prosperitate Americii.
Politicile de imigrare laxe ale Administrației Biden au permis cartelurilor, teroriștilor și actorilor malițioși să exploateze granițele noastre, copleșind comunitățile noastre și forțând declarații de urgență în orașele de frontieră.
Administrația Biden a permis, de asemenea, abuzul procesului de obținere a refugiaților, epuizând resursele fără a ține cont de interesele economice sau de securitate ale Americii.
Cardul de Aur prioritizează intrarea persoanelor care contribuie cu valoare ridicată la societatea americană, inclusiv antreprenori de succes, investitori și oameni de afaceri.
Prin solicitarea de donații substanțiale, programul va genera venituri și va oferi certitudine imigranților care pot aduce contribuții semnificative la economia americană”, se mai arată în comunicatul de pe site-ul oficial al Casei Albe.
Ce spune Donald Trump despre Cardurile Aurii
Donald Trump a făcut o postare pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, prin care prezenta programul ca o soluție împotriva imigrării ilegale și pentru „sistemul de imigrare defect”.
„Mult prea mult timp, am avut milioane de imigranți ilegali care au venit în țara noastră, iar sistemul nostru de imigrare era defect”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social. „Este demult timpul ca poporul american și contribuabilii americani să beneficieze de sistemul nostru legal de imigrație”.
Potrivit președintelui american, estimările arată că vânzarea de Carduri Aurii va genera un profit de sute de miliarde de dolari, bani care, spune Trump, vor fi folosiți în beneficiul cetățenilor.
„Anticipăm că CARDUL DE AUR TRUMP va genera foarte rapid peste 100 de miliarde de dolari”, a mai scris Trump. „Acești bani vor fi folosiți pentru reducerea impozitelor, proiecte de creștere economică și pentru achitarea datoriei noastre”.