Ucraina lovește o școală de piloți de drone a Rusiei. Kievul spune că baza pregătea militari și producea muniție

Publicat: 21 05. 2026, 14:12
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Viktor Antonyuk

O școală de piloți de drone a Rusiei ar fi fost distrusă într-un atac ucrainean coordonat de Forțele Sistemelor fără Pilot și Serviciul de Securitate al Ucrainei.

Potrivit RBC-Ukraine, complexul era folosit pentru instruirea operatorilor UAV, producerea de componente pentru drone și repararea unor vehicule blindate.

Lovitură asupra unei baze folosite pentru a antrena piloți de drone

Forțele ucrainene susțin că au atacat o instalație aparținând Academiei Ruse de Științe ale Rachetelor și Artileriei, unde erau pregătiți piloți de drone și unde se producea muniție. Operațiunea a fost realizată de operatorii Centrului 1 Separat al Forțelor Sistemelor fără Pilot, împreună cu SBU.

În urma atacului, ar fi fost distruse spații de producție și reparații, depozite de muniție și componente folosite pentru fabricarea dronelor. În incintă s-ar fi aflat și patru vehicule blindate Tigr, aduse pentru reparații, care ar fi fost distruse, informează Libertatea, care citează Ukrinform.

Potrivit surselor citate, șeful școlii, un locotenent-colonel cu indicativul „Buryi”, ar fi fost ucis. Pierderile totale ireversibile ar fi de cel puțin 65 de persoane.

Complex legat de regimentul Sever-Akhmat

Comandantul Forțelor Sistemelor fără Pilot, Robert „Madyar” Brovdi, a oferit detalii despre operațiune. Ținta ar fi fost un complex de instruire și producție al Regimentului 78 Motorizat cu Destinație Specială Sever-Akhmat, numit după Kadîrov și aflat în cadrul Diviziei 42.

În noaptea de 20 mai, unitatea ucraineană ar fi lansat 11 lovituri planificate, folosind încărcături de 100 de kilograme. Clădirea principală, cu două etaje și o suprafață de 2.484 de metri pătrați, ar fi găzduit spații pentru asamblarea dronelor, focoaselor și camere pentru personal.

Explozia muniției aflate la subsol ar fi amplificat distrugerile.

„Există trei astfel de centre de instruire ale Academiei Ruse de Științe ale Rachetelor și Artileriei desfășurate în teritoriile temporar ocupate. Au mai rămas două. Deocamdată”, a transmis Robert „Madyar” Brovdi, potrivit RBC-Ukraine.

Kievul încearcă să lovească infrastructura din spatele frontului

Atacul asupra acestei școli de piloți de drone a Rusiei arată direcția tot mai clară a operațiunilor ucrainene: nu doar lovituri asupra frontului, ci și asupra centrelor care pregătesc personal, repară tehnică militară și alimentează unitățile de luptă.

RBC-Ukraine notează că, doar în aprilie 2026, Forțele Sistemelor fără Pilot au lovit 38 de sisteme rusești de apărare aeriană, evaluate la aproximativ 1,1 miliarde de dolari. Tot această structură ar fi distrus anterior drone Orion, un avion An-72P în Crimeea, dar și sisteme Pantsir-S1, Tor și o stație radar în regiunile ocupate.