Un grup de români este acuzat că a înjunghiat un jurnalist la Londra la comanda Iranului. Ce au dezvăluit procurorii?

Publicat: 18 05. 2026, 19:06
Foto: Pixabay

Un grup de români este suspectat că ar fi comis un atac cu cuțitul asupra unui jurnalist din Londra. Procurorii susțin ideea unui atac comandat de guvernul iranian.

Cum a fost catalogată agresiunea acestui grup de români

Procurorii britanici au anunțat luni, în instanță, că agresorii au fost plătiți de Teheran pentru a elimina o voce critică din diaspora.

Pouria Zeraati, un jurnalist britanic de origine iraniană care critică des regimul de la Teheran, a fost înjunghiat de trei ori în picior lângă casa lui din Wimbledon, în martie 2024. Procurorii susțin că atacul a fost o execuție planificată în detaliu și nu un incident apărut din întâmplare.

Procurorul de caz a subliniat în fața magistraților că fapta a avut un scop extrem de clar încă de la început.

„Nu a fost vorba de un jaf, nici de o bătaie care a scăpat de sub control, ci de o violență intenționată, planificată pentru a atinge scopul urmărit, și anume rănirea gravă a țintei au comis un atac planificat, precedat de o recunoaștere, și care a fost ordonat de o terță parte ce acționa în numele statului iranian, țintă evidentă și ușor de identificat pentru violența care urma să fie exercitată de către intermediarii”, a susținut Duncan Atkinson.

Cine sunt suspecții din acest grup de români

În timp ce guvernul din Iran a negat public orice legătură cu acest caz, doi dintre atacatori au ajuns în fața judecătorilor. Aceștia sunt Nandito Badea, în vârstă de 21 de ani, și George Stana, de 25 de ani. Ambii bărbați resping acuzațiile de vătămare corporală cu și fără intenție. Un al treilea suspect a fost prins în România.

De ce a apelat regimul de la Teheran la astfel de acțiuni

Anchetatorii au amintit că jurnaliștii postului Iran International erau amenințați cu moartea încă din anul 2022 prin afișe publice lipite în Teheran.

Procurorii britanici susțin că Iranul folosește o nouă strategie și nu își mai trimite spionii oficiali pentru a comite acte de teroare, ci plătește interlopi.

În ultimii ani, începând cu 2005, Republica Islamică a apelat mai puțin la propriii agenți și din ce în ce mai mult la intermediari, cum ar fi grupările criminale, pentru a pune în aplicare amenințările cu violență în numele său.

Acest lucru a inclus atacuri asupra persoanelor din această țară care au devenit ținte ale intimidării (venite din partea conducerii) iraniene și, de fapt, ale terorii”, a acuzat Duncan Atkinson.

Cum a fost organizat atacul

Jurnalistul a fost urmărit timp de un an, iar George Stana fusese chiar reținut în curtea victimei cu măști și mănuși de latex cu mult timp înainte. În ziua atacului, agresorii l-au blocat pe reporter în stradă, în timp ce se îndrepta spre autoturismul său.

Procurorul britanic a descris cu exactitate rolul fiecărui membru în momentul înjunghierii și traseul folosit de aceștia pentru a fugi din Marea Britanie.

„Badea și Andrei l-au abordat pe Zeraati în timp ce acesta traversa strada, dinspre casa lui spre mașină. Andrei l-a imobilizat, în timp ce Badea l-a înjunghiat în partea superioară a coapsei, înainte ca aceștia să fugă într o mașină condusă de Stana. Bărbații, a căror motivație a provenit din plata unor sume de bani, au abandonat mașina și o parte din haine, apoi au luat un taxi până la Aeroportul Heathrow, de unde au zburat la Geneva”, a declarat Duncan Atkinson pentru Reuters.