Un microbuz plin cu români, spulberat pe o autostradă din Cehia (video)
Cinci bărbați din Bacău au fost victimele unui cumplit accident rutier petrecut în Cehia, în timp ce se întorceau acasă. Accidentul a avut loc luni, 6 iunie, pe autostrada D1, în direcţia Brno. O maşină care circula cu viteză a acroşat din spate autovehiculul în care se aflau românii, informează Adevărul.
Cinci băcăuani, implicați într-un accident rutier
Potrivit sursei citate, unul dintre pasagerii care se afla pe bancheta din spate a maşinii nu a supravieţuit accidentului, iar alte patru persoane au fost rănite grav şi transportate la spital.
„Am iniţiat o acţiune penală sub suspiciunea săvârşirii a două infracţiuni, şi anume moarte din neglijenţă şi vătămarea gravă a sănătăţii din cauza neglijenţei”, a precizat o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Vysočina, Jana Kroutilová.
„Din cauza numărului mare de persoane rănite, un elicopter cu salvatori din Brno s-a deplasat la faţa locului pentru a ajuta”, a remarcat Petr Janáček, purtătorul de cuvânt al serviciului de salvare.
Două elicoptere au intervenit la faţa locului
„Direcţia Generală de Paşapoarte a transmis în data de 07.06.2022, comunicarea Ambasadei României la Praga cu privire la decesul numitului Caramaliu Augustin Costel, în vârstă de 49 de ani, cu domiciliul în Comăneşti, cauza decesului fiind un accident rutier.
La aceeaşi dată a fost transmisă comunicarea privind accidentarea numitului Cipca Dragoş , in vârsta de 43 de ani, cu domiciliul în localitatea Comăneşti. Acesta a fost spitalizat în Cehia în stare gravă.
Conform procedurii de lucru s-a procedat la informarea familiilor celor 2 persoane. Până în momentul de faţă nu ne-au fost comunicate oficial alte informaţii despre rănirea altor persoane”, au precizat reprezentanţii Serviciului Paşapoarte Bacău, citați de Ziarul de Bacău.