Un român, autorul unui atac la metroul din Paris. Cum a reacționat bărbatul la sosirea autorităților
Un tânăr român a creat panică la metroul din Paris, după ce a atacat mai mulți pasageri cu un ciocan. Incidentul a avut loc pe linia 3, aceeași linie pe care, în urmă cu câteva zile, trei femei au fost rănite într-un atac cu cuțitul.
Cum a acționat tânărul român în timpul atacului la metroul din Paris
Un bărbat de 26 de ani, de origine română, a încercat să femeie la metrou, în Paris. Pasagera nu s-a lăsat intimidată de individ și nu i-a înmânat bunurile de valoare pe care le avea asupra ei, motiv pentru care românul a lovit-o cu un ciocan, în zona feței. Din fericire, victima nu s-a ales cu răni grave. Cu toate astea, loviturile pe care le are în zona arcadei i-au determinat pe medici să o declare inaptă de muncă, timp de opt zile, a transmis Ministerului Public.
Incidentul a avut loc luni, în jurul orei locale 13:00, la staţia de metrou Temple, din centrul Parisului. Pe aceeași linie 3, în urmă cu câteva zile, trei fete au fost rănite în timpul unui atac cu cuțitul. Agresorul, un bărbat de 25 de ani, s-a prezentat inițial ca un cetățean din Mali. În urma investigațiilor, s-a descoperit că acesta deținea și un pașaport francez, informație pe care a evitat să îl menționeze în timpul discuțiilor cu autoritățile.
Ce a făcut tânărul român când au apărut polițiștii
Se pare că bărbatul se afla în stare de ebrietate la momentul atacului, a declarat parchetul din Paris, potrivit AFP. Atunci când polițiștii au ajuns la fața locului, în încercarea de a scăpa de obiectul care-l incrimina, tânărul ar fi aruncat ciocanul pe jos. Nu a fost suficient pentru ca autoritățile să îl creadă nevinovat, motiv pentru care au deschis o anchetă pentru tentativă de omor.
Se pare, însă, că femeia din metrou nu a fost singura victima a românului. Înregistrările de pe camerele de supraveghere au arătat că, cu doar câteva momente înainte de a o ataca pe femeie, bărbatul a lovit și un minor în vârstă de 17 ani.
„Celula de ajutor şi asistenţă pentru victime a fost activată”, a declarat societatea RATP, care „condamnă cu cea mai mare fermitate acest act de violenţă” şi „oferă sprijin victimei”.