Negocieri tensionate în Pakistan: Vicepreședintele JD Vance anunță că nu s-a ajuns la niciun consens

Publicat: 12 04. 2026, 11:27
Actualizat: 12 04. 2026, 11:47
Vicepreședintele american JD Vance. Sursa foto: Hepta - Zuma Press / Annabelle Gordon

Vicepreședintele JD Vance a anunțat oficial că negocierile din Pakistan nu au ajuns la niciun consens cu reprezentanții Teheranului, după 21 de ore de discuții.

Ce a declarat vicepreședintele JD Vance la finalul discuțiilor

Oficialul american a explicat că, în ciuda eforturilor diplomatice, pozițiile celor două state au rămas divergente. Acesta a sugerat că dacă negocierile nu sunt pozitive, vor avea consecințe mult mai grave pentru regimul de la Teheran.

„Vestea proastă este că nu am ajuns la un acord, și cred că aceasta este o veste proastă pentru Iran mult mai mult decât este pentru Statele Unite ale Americii”, a declarat JD Vance pentru presă.

Vicepreședintele a ținut să puncteze că limitele impuse de Washington au fost transmise clar pe parcursul celor 21 de ore de dialog.

Așadar, ne întoarcem în Statele Unite fără să fi ajuns la un acord. Am clarificat foarte bine care sunt limitele noastre”, a adăugat vicepreședintele american.

De ce consideră vicepreședintele JD Vance că negocierile au eșuat

Principalul obstacol a fost refuzul Iranului de a accepta condițiile stricte de Statele Unite. Washingtonul a cerut garanții clare că programul nuclear iranian nu va fi utilizat pentru dezvoltarea de armament, scrie Hotnews.

„Avem nevoie de un angajament ferm că nu vor urmări obținerea unei arme nucleare și că nu vor căuta mijloacele care le-ar permite să obțină rapid o armă nucleară. Acesta este obiectivul principal al președintelui Statelor Unite și asta am încercat să realizăm prin aceste negocieri”, a declarat vicepreședintele JD Vance înainte de îmbarcarea în Air Force Two.

Care a fost atmosfera la întâlnirea dintre cele două state

Discuțiile de la Islamabad au fost marcate și de o tensiune vizibilă. Delegația iraniană a ales să poarte haine negre, semn  că poartă doliul după uciderea lui Ali Khamenei, dar și după victimele conflictului recent.

Aceștia au adus în sala de negocieri obiecte personale ale unor elevi uciși în bombardamente, pentru a sublinia pierderea masivă.

De cealaltă parte, oficialul american a fost în contact permanent cu Donald Trump pe durata dialogului,  cu liderii parlamentului iranian și ministrul de externe de la Teheran.

Deși sursele locale vorbesc despre schimbări bruște de dispoziție între negociatori, discuția rămâne cea mai importantă întâlnire directă dintre cele două țări din 1979 până în prezent.

Ce subiecte a evitat vicepreședintele în conferința de presă

Deși au fost 21de ore de negocieri, au existat teme de o importanță globală care nu au fost detaliate public de oficialul american. Unul dintre ele  fiind blocajul din Strâmtoarea Ormuz.

În timp ce Statele Unite se pregătesc de plecare, guvernul iranian a transmis un mesaj diferit pe platformele sociale. Aceștia au susținut că dialogul nu este complet închis și că experții tehnici ar putea continua schimbul de documente.

Totuși, agenția iraniană de presă Tasnim a acuzat Washingtonul de „cereri excesive” care au blocat semnarea unui document oficial.