Vladimir Putin are doi copii cu fosta gimnastă Alina Kabaeva. Noi dezvăluiri ale presei din Elveția
Președintele rus Vladimir Putin are doi copii cu fosta gimnastă olimpică Alina Kabaeva, scrie presa din Elveția. Putin, care are aproape 70 de ani, a negat mereu că ar fi avut o relație cu tânăra în vârstă de 38 de ani. Oficial, liderul de la Kremlin are două fiice cu fosta lui soție, Ludmila.
Vladimir Putin ar avea doi copii cu Alina Kabaeva
Dezvăluirile au fost făcute de publicația evețiană Sonntagszeitung, sursa informațiilor fiind un prieten al fostei gimnaste, care-l cunoște pe medicul obstetrician ce a asistat la cele două nașteri. Medicul în cauză, o femeie, s-a născut în Rusia (Uniunea Societică pe atunci), îl cunoaște pe Vladimir Putin de 30 de ani și de mult timp e cetățean elvețian.
Primul băiat al cuplului a venit pe lume în 2015, într-o clinică de lux din Elveția condusă de acest medic, iar al doilea fiu s-a născut în 2019, în Moscova, fiind asistat de aceeași doctoriță, scrie Daily Mail.
Oficial, Vladimir Putin are două fiice, pe Maria (37 de ani) și Ecaterina (35 de ani), ambele cu fosta lui soție – Ludmila.
Despre relația lui Vladimir Putin cu Alina Kabaeva
Vladimir Putin (69 de ani) a negat mereu că ar avea o relație cu Alina Kabaeva (38 de ani).
„Sursa noastră spune clar: Relația Alinei cu Putin a existat. Copiii lor, doi băieți, sunt copiii lui Putin. Alina nu avea altă relație (l acea vreme), ar fi fost prea periculos pentru ea”, a scris ziarul elvețian.
Potrivit unor zvonuri recente, Alina Kabaeva și copiii ei s-ar fi ascuns de război într-o cabană din Elveția. Există indicii că ea ar fi petrecut un timp în apropiere de Geneva, la reședința lui Gennady Timchenko, un oligarh apropiat de Putin.