Avertismentul clar al lui Vladimir Putin, privind un eventual război cu europenii: „Dacă Europa vrea brusc să se lupte cu noi și începe, suntem pregătiți chiar acum”

Publicat: 02 12. 2025, 18:47
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Aleksey Babushkin

Vladimir Putin avertizează Europa. Președintele rus a lansat, marți, un avertisment dur adresat Europei, înaintea întâlnirii cu trimișii lui Donald Trump. El a afirmat că Rusia este pregătită pentru război „chiar acum” și a subliniat că, „dacă Europa ar începe brusc un război cu noi, atunci s-ar putea ivi foarte repede o situație în care nu vom avea cu cine să negociem”.

Vorbind despre acest subiect, președintele rus a declarat că Moscova acționează în Ucraina „într-o manieră chirurgicală”, lucru pe care europenii nu ar trebui să se bazeze.

„Nu este vorba de Ucraina. Tratăm Ucraina chirurgical, cu atenție, astfel încât… ei bine, ați înțeles, nu? Nu este vorba de război în sensul literal, modern al cuvântului. Dacă Europa decide brusc să înceapă un război și o face, atunci ar putea apărea foarte repede o situație în care nu vom avea cu cine să negociem”, a declarat președintele rus, potrivit BBC.

Vladimir Putin avertizează Europa. Cum descrie acțiunile Rusiei în Ucraina

Liderul de la Kremlin a subliniat că, în prezent, Rusia desfășoară operațiunile în Ucraina într-un mod „chirurgical”, cu prudență, evitând un război total. Totuși, el a avertizat că, în cazul în care Europa va decide să intre în conflict cu Rusia, situația se va schimba radical.

„Dar dacă Europa vrea brusc să se lupte cu noi și începe, suntem pregătiți chiar acum”, a adăugat Putin. „Nu există nicio îndoială în privința asta.”

Ce măsuri anunță Putin ca răspuns la atacurile asupra petrolierelor

În contextul atacurilor asupra petrolierelor, Vladimir Putin a promis că Rusia va extinde loviturile asupra porturilor ucrainene și asupra navelor care vor face escală în aceste porturi.

Mai mult, Rusia ar putea lua în considerare represalii împotriva navelor țărilor care sprijină Ucraina în aceste operațiuni.

„Dacă acest lucru continuă, vom lua în considerare posibilitatea unor măsuri de represalii împotriva navelor acelor țări care ajută Ucraina în desfășurarea acestor operațiuni de piraterie”, a avertizat Putin.

Ce acuză Putin la adresa țărilor europene

Putin a reproșat țărilor europene că nu doresc cu adevărat pacea și că preferă să continue războiul, în ciuda bombardamentelor zilnice asupra civililor ucraineni.

El a spus că propunerile europene pentru o soluționare pașnică a conflictului sunt inacceptabile pentru Moscova și că, în realitate, aceste țări încearcă să transfere responsabilitatea eșecului negocierilor pe umerii Rusiei.

„[Țările europene] nu au o agendă de pace; sunt de partea războiului. Și chiar și atunci când încearcă să aducă unele modificări propunerilor [președintelui american Donald] Trump, vedem clar că toate aceste modificări vizează un singur lucru: blocarea întregului proces de pace”, a conchis Putin.

Într-o declarație adresată reporterilor înainte de o întâlnire cu trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, președintele rus a declarat că europenii înșiși s-au distanțat de procesul de negocieri.

„Ei bine, europenii nu tac; sunt supărați că au fost marginalizați din negocieri. Dar vreau să subliniez că nimeni nu i-a marginalizat; au făcut-o singuri. O vreme… Am avut contact strâns cu ei, apoi, dintr-o dată, au întrerupt brusc contactul cu Rusia. A fost inițiativa lor”, a spus Putin.

„De ce au făcut asta? Pentru că au adoptat ideea de a provoca o înfrângere strategică Rusiei și, se pare, încă trăiesc în aceste iluzii, chiar dacă știu în sinea lor că asta a fost demult – erau doar iluzii pe atunci. Dar nu pot și nu vor să recunoască acest lucru”, a declarat Putin, citat de Interfax.