Judecătorii de la Tribunalul București au decis, miercuri, să nu aprobe cererea lui Gigi Becali de a suspenda pedeapsa de trei ani pe care o are de executat, cu trei luni, relatează B1 TV.
Astfel, Becali va rămâne în penitenciar. Totuși, acesta mai are o șansă la Curtea de Apel București, dacă va face recurs la această hotărâre a Tribunalului.
Becali a cerut o amânare cu trei luni a executării pedepsei pe care a rpimit-o în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN, motivând că are nevoie de această perioadă pentru a participa la majoratul fiicei sale și pentru a-și pune ordine în afaceri.
Avocații latifundiarului pot face recurs la Curtea de Apel după ce Tribunalul își va motiva decizia.
Tribunalul București mai judecă miercuri o altă cerere a lui Becali, aceea de contopire a pedepselor primite în dosarele ”Valiza” și ”schimbul de terenuri” și va afla care este pedeapsa maximă pe care o va avea de executat.